Simfonia în negru de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“ din Craiova

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“ din Craiova face parte din pleiada bisericilor construite din cărămidă la jumătatea veacului al XVIII-lea, fiind ctitoria cunoscutei familii boiereşti a Stoieneştilor. Datorită zestrei cu care a fost împroprietărită, a fost trecută în rândul mănăstirilor, lucru pe care-l consemnează şi Dionisie Fotino în „Istoria Daciei“. Din cauza stării avansate de degradare în care ajunsese, biserica din strada Păltiniş a fost închisă cultului pentru o perioadă de aproape 30 de ani. În anul 1918, cu ocazia unei vizite pe care maestrul portretist Eustaţiu Stoenescu o făcea la Craiova la invitaţia regelui, a trecut şi pe la ctitoria familiei sale şi, neplăcându-i fresca exterioară, a stopat lucrările, hotărând să picteze biserica singur. Pictura bisericii este unică.

În partea de nord-est a oraşului Craiova, pe strada Păltiniş, se ridică falnică, de aproape 300 de ani, Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“. Ea face parte din pleiada bisericilor construite din cărămidă la jumătatea veacului al XVIII-lea, fiind ctitoria cunoscutei familii boiereşti a Stoieneştilor. După mărturiile ce s-au păstrat din pisania bisericii aflăm că, în anul 1722, boierul Milcu Stoienescu, ajutat de fratele său, Gheorghiţă, au construit pe acest loc o bisericuţă de lemn. În perioada 1754-1755, în timpul domniei lui Constantin Mihai Racoviţă, familia boierilor Stoieneşti ridica, în locul bisericii din lemn, o frumoasă biserică din zid. Era o perioadă de mari transformări arhitecturale pentru bisericile din Cetatea Băniei, deoarece înlocuirea vechilor biserici de lemn cu altele, construite din zid, venea ca o replică la influenţele romano-catolice impuse prin stăpânirea austriacă, o adevărată perioadă de renaştere materială şi spirituală. Familie cu aleasă vocaţie ctitoricească Biserica de zid a fost ridicată de fiul primului ctitor Milcu Stoenescu, care ajunsese negustor de frunte al Craiovei. În acţiunea aceasta i-au stat alături soţia sa, Ilinca, şi nepotul său, Hagi Constantin Stoenescu, şi el negustor de frunte, ajungând mai apoi starostele negustorilor craioveni. Pisania arată clar rolul familiei Stoenescu în ctitorirea şi îngrijirea Bisericii „Sfântul Gheorghe“. Biserica din Păltiniş a fost sfinţită în anul 1776, după 21 de ani de la temeluire. Ea a fost împodobită cu două turle poligonale, cu pridvor deschis, în stil tradiţional brâncovenesc, de o manieră asemănătoare celorlalte biserici craiovene: Obedeanu, Belivacă, „Sfântul Gheorghe“ - Vechi. Datorită zestrei cu care a fost împroprietărită, Biserica „Sfântul Gheorghe“ a fost trecută în rândul mănăstirilor, lucru pe care-l consemnează şi Dionisie Fotino în „Istoria Daciei“. Ridicată pe locul unui vechi cimitir În urma săpăturilor efectuate pentru pavaj şi instalaţii, în curtea bisericii au fost descoperite mai multe oseminte. Se pare că, pe locul în care se află astăzi Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“, a existat un vechi cimitir, folosit de ctitori drept necropolă. Tot aici au fost descoperite şi plăcile funerare ale membrilor familiei Stoenescu, aşezate ulterior la loc de cinste în pronaosul bisericii. De-a lungul timpului, biserica din Păltiniş a trecut prin mai multe intemperii, însă, de fiecare dată, Marele Mucenic Gheorghe şi-a ocrotit locul cinstirii sale. În 1801, ctitoria Stoeneştilor a fost atacată de cârjali veniţi de la sud de Dunăre, care au încercat să o ardă, dar o ploaie iscată din senin a stins flăcările şi biserica a rămas neatinsă. La cutremurul din 1838 au căzut cele două turle, iar altarul a fost fisurat în trei locuri. Abia după 10 ani, în 1848, turlele şi clopotniţa au fost refăcute din lemn, iar altarul, reconsolidat. Mai târziu, Statie Enachie Stoenescu a suprimat turla de pe naos şi a închis pridvorul, fără a-i desfinţa coloanele. Refăcută în stilul tradiţional oltenesc Din cauza stării avansate de degradare în care ajunsese, biserica din Păltiniş a fost închisă cultului pentru o perioadă de aproape 30 de ani. Din anul 1913 au început lucrările de restaurare, arhitect fiind Petre Antonescu. Se dorea revenirea la forma pe care o avusese iniţial biserica, fiind totodată o încercare de punere în lumină a tradiţionalului stil arhitectonic oltenesc. În felul acesta, turla de pe pronaos a fost concepută cu baza pătrată, clopotniţa a fost ridicată în genul culelor olteneşti, pridvorul a fost redeschis cu noi coloane de piatră copiate de pe cele vechi, cu pictură exterioară în registrul superior, iar catapeteasma a fost inspirată după cea de la Mănăstirea Hurezi. În ceea ce priveşte pictura, ctitorii au avut grijă să aleagă unul dintre cei mai buni pictori ai vremii, pe maestrul Costin Petrescu, profesor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti şi Paris. Acesta a executat doar pictura exterioară: icoana hramului şi firidele cu reprezentarea apostolilor şi a proorocilor. În anul 1918, cu ocazia unei vizite pe care maestrul portretist Eustaţie Stoenescu o făcea la Craiova la invitaţia regelui, a trecut şi pe la ctitoria familiei sale şi, neplăcându-i fresca exterioară, a stopat lucrările, hotărând să picteze singur biserica. După mai multe luni de studiu în bibliotecile de la Vatican, în care s-a deprins cu doctrina picturii bisericeşti, pictorul-ctitor s-a apucat de treabă. Deşi portretist recunoscut şi artist de şevalet de renume internaţional, Eustaţiu Stoenescu se afla în faţa unei provocări: trebuia să combine arta pe care o stăpânea atât de bine cu arta de tradiţie bizantină. „Dacă priveşti anumiţi sfinţi, ai senzaţia că privirea lor trece prin tine“ După terminarea lucrării care a durat aproape 20 de ani, la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Păltiniş se găseau două stiluri total diferite: cel experior, al maestrului Petrescu, cu forme bine definite, legate într-un stil bizantin occidentalizat, şi cel al maestrului ctitor Eustaţie Stoenescu, care păstrase doar partea filosofică a stilului de factură bizantină: „Îmi place mult maniera lui Eustaţiu Stoenescu. Este originală din toate punctele de vedere, se îndepărtează de bizantinismul pe care-l ştim, dar nu se îndepărtează din punct de vedere filosofic, rânduindu-se după aceeaşi dogmă. El a sintetizat într-o manieră foarte originală caracteristicile picturii ortodoxe: a reuşit să o facă schematică, formală şi abstractă. Este schematică, porneşte de la om, dar personajul nu are aspectul conturat al omului, nu seamănă cu omul, transmite un sentiment, şi nu o aparenţă. Pictorul Eustaţiu Stoienescu reuşeşte să ne demonstreze acest lucru, iar sfinţii lui, care sunt lipsiţi de expresivitate, au senzorialul: ochii, nasul, gura; te văd, te aud şi te pot judeca. Este maximul de perfecţiune din punct de vedere filosofic, în care artistul îndepărtează cutele pe care le găseşte inutile, iar personajele sale au demnitate, monumentalitate şi transmit ceea ce ar trebui să transmită. Sunt momente în care, dacă priveşti anumiţi sfinţi, ai senzaţia că privirea lor trece prin tine“, spune Dan Neamu, artistul restaurator al Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou“. Scena Judecăţii de Apoi, o scenă cu o tentă filosofică Una dintre scenele care impresionează este cea a Judecăţii de Apoi, care a fost zugrăvită de Eustaţiu Stoienescu în pridvorul bisericii. Spre deosebire de reprezentările clasice, în care păcătosul este reprezentat într-o manieră grotească (lacomul, desfrânatul, ucigaşul etc.), în pictura maestrului Eustaţiu accentul cade pe reprezentarea simbolică a păcatului: „În praful acesta de cretă au fost gravate nişte urme. Am descoperit că, lângă fiecare gravură, în care este reprezentat câte un şarpe încolăcit, este înscris cuvântul care defineşte păcatul: fumătorul, ucigaşul, lacomul etc., deci nu apare reprezentat personajul grotesc, ci păcatul sub formă de şarpe, cel care a deschis universul păcatului în rai. Nu veţi găsi în nici o biserică din lume aşa ceva, este unică. Maestrul nu pune preţ pe aspectul exterior al personajului, ci lucrează filosofic la ceea ce vrea să-ţi transmită. Eustaţie Stoenescu este un artist care pictează simfonii în negru. Veniţi şi ascultaţi o simfonie în negru, privind-o, la Biserica «Sfântul Gheorghe» - Nou din Craiova“, continuă Dan Neamu, artist restaurator. ▲ Prima şcoală din Craiova care şi-a luat ca ocrotitor un sfânt Printre activităţile parohiale, legătura cu şcoala a fost în permanenţă o prioritate pentru preoţii de la „Sfântul Gheorghe Nou“. Din anul 1990, parohia are o strânsă legătură cu Şcoala Generală „Sfântul Gheorghe“ din cartier. Nu întâmplător, şcoala poartă numele hramului bisericii: „După anul 1990, Şcoala «Sfântul Gheorghe» a fost prima şcoală din oraş care şi-a luat ca ocrotitor un sfânt, şi nu o personalitate literară sau istorică. Faptul că au ca ocrotitor pe Sfântul Gheorghe a făcut ca legătura dintre Biserică şi Şcoală să fie una foarte strânsă“, a mărturisit părintele Nicolae Ion, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou“. ▲ Din cauza picturii, episcopul nu a vrut să o sfinţească După ce pictura a fost gata, a fost chemat episcopul de Râmnic pentru a sfinţi biserica. Intrând în biserică, episcopul a ieşit la fel de repede, îngrozit fiind de chipurile slabe şi mohorâte ce priveau spre el de pe pereţii bisericii. La insistenţele mulţimii, biserica a fost sfinţită, pictura păstrându-se până astăzi. În prezent, părinţii slujitori, părintele paroh Nicolae Ion şi părintele Ion Răduţ, au început lucrările de restaurare a picturii. Acestea au fost încredinţate unei echipe conduse de maestrul restaurator Dan Neamu. Pe frontispiciul bisericii au fost aplicate trei icoane de mozaic din sticlă de murano: icoana hramului şi icoanele Sfinţilor Arhangheli. A fost refăcută integral şi pictura exterioară, din fresca maestrului Petrescu păstrându-se doar câteva scene.