Simpozion „Credinţa şi credinţele românilor“ la Alba Iulia
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a găzduit lucrările colocviului dedicat credinţei şi tradiţiilor româneşti. Manifestările au cuprins şi vizitarea unei expoziţii şi a unor sate, precum şi lansarea unui volum de colocvii din 2009.
La Alba Iulia a avut loc, în perioada 23-25 aprilie, cea de-a VII-a ediţie a Colocviilor de Etnografie şi Folclor "Gheorghe Pavelescu". Manifestările au fost organizate de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură "Augustin Bena" şi Facultatea de Teolo-gie Ortodoxă din Alba Iulia. Primul moment al evenimentului a fost organizat vineri, 23 aprilie, în satul Limba din comuna Ciugud, unde invitaţii au participat la obiceiul numit "Borbolatiţa" sau "Sângiorzul". Aula "Dumitru Stăniloae" a facultăţii amintite a găzduit sâmbătă, 24 aprilie, lucrările colocviului "Credinţa şi credinţele românilor". Lucrările au fost organizate pe secţiuni şi au consemnat centenarul Valer Butură şi studii de folclor. S-a vizitat expoziţia "Crucea în patrimoniul spiritual al judeţului Alba" de la Muzeul Naţional al Unirii, apoi a fost lansat volumul colocviilor din 2009, numit "Eschatologia populară". Programul zilei a continuat cu o excursie documentară în satul Buceredea Vinoasa, com. Ighiu, unde s-a prezentat proiectul "Trăind cu tradiţiile", prin care se valorifică patrimoniul cultural din comunitatea localităţii amintite. S-au vizitat apoi, obiectivele culturale precum muzeul etnografic şi religios, atelierul şcoală de ţesături, Telecentrul Telwork , bisericile "Sfinţii Arhangheli" şi "Sf. Proroc Ilie".