Simpozion de filosofie la Râmnicu-Vâlcea
Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române și Arhiepiscopia Râmnicului organizează la Râmnicu-Vâlcea, astăzi și mâine (25-26 mai), ediția a X-a a Simpozionului Național Constantin Noica „Sentimentul românesc al ființei”. Festivitatea de deschidere are loc la ora 9:00. Astfel, în Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic” vor conferenția academicieni, cercetători și universitari de la toate marile centre universitare din România. Printre cei care şi-au anunţat prezenţa se numără: acad. Alexandru Surdu, directorul Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, acad. Alexandru Boboc, care va vorbi despre „Naționalitatea în filosofie”, prof. univ. dr. Florea Lucaci, cu referatul „Sentiment și rațiune în logica ființei”, dr. Doru Sinaci, care va susţine referatul „Spațiul etnic în viziunea tribuniștilor arădeni (1896-1912)”, pr. prof. dr. Ștefan Zară - „De la Turnul Babel la rostul rostirii spre comuniunea omului cu Dumnezeu”, prof. univ. dr. Mircea Lăzărescu - „Firea” și „devenința” în rostirea filosofică a lui Noica”, prof. univ. dr. Nicolae Georgescu – „Haos și neant la Eminescu, în viziunea lui Constantin Noica”, prof. univ. dr. Ion Dur - „Naționalism și românitudine sau intrarea în universal” etc.