Simpozion de teologie la Arad
Înscriindu-se în tematica Patriarhiei Române pentru anul în curs, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad a deschis seria manifestărilor academice programate pentru perioada viitoare, organizând un simpozion naţional studenţesc, pus sub genericul de mai sus, care s-a desfăşurat în zilele de 18 şi 19 martie 2014.
În cele două zile ale simpozionului, mai mulţi studenţi teologi de la centre universitare importante din ţară au susţinut referate pe tema Anului omagial euharistic. Cu acest prilej au fost abordate o serie de aspecte dogmatice, liturgice, dar şi pastoral-misionare prinvind cele două mari Sfinte Taine ale Bisericii. Dintre titlurile prezentate de tinerii teologi amintim „Tainele Spovedaniei şi Euharistiei ca mijloace de dobândire a cetăţeniei cereşti“, „Realitatea prefacerii euharistice“, „Anaforaua euharistică a primelor trei veacuri creştine şi importanţa ei pentru teologia contemporană“, „Îndrumarea continuă a tinerilor prin Spovedanie şi Împărtăşanie“. Prima zi a debutat cu oficierea slujbei de Te Deum în capela facultăţii, la care a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului. După oficiul liturgic a urmat deschiderea festivă. La prezidiu s-au aflat: Înaltpreasfinţitul Timotei, pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, precum şi comitetul de organizare, format din pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu, diac. lect. dr. Caius Cuţaru şi studentul Marius Lăscoiu. În calitate de gazdă, pr. Ioan Tulcan a inaugurat seria scurtelor mesaje de salut, mulţumind studenţilor şi conducerii facultăţilor acestora pentru disponibilitatea de a veni la Arad, precum şi chiriarhului locului pentru prezenţă şi binecuvântare. Referindu-se la tema acestui simpozion, acesta a explicat alegerea făcută de organizatori, arătând că „punerea acestor Taine în legătură cu viaţa tinerilor vrea să scoată în evidenţă mai multe aspecte. Pe lângă faptul că tinerii sunt viitorul Bisericii, ei au o vulnerabilitate în plus faţă de cei maturi în faţa provocărilor unei culturi secularizante, după cum tot la aceştia se observă o dorinţă şi o sinceritate mai mare faţă de cea a adulţilor, ei fiind într-o permanentă căutare de idealuri. Tocmai de aceea, cele două Sfinte Taine oferă mijloacele pentru ca aceştia să-L poată descoperi pe Hristos Domnul ca Viaţă, Cale şi Adevăr“. La rândul său, chiriarhul Aradului i-a felicitat pe organizatorii evenimentului, exprimându-şi bucuria că Facultatea de Teologie din Arad găseşte resursele necesare pentru a propaga şi adânci, la nivel local, proiectele tematice ale Patriarhiei Române. În alocuţiunea prezentată, Înaltpreasfinţia Sa a evocat evenimente şi personalităţi din trecutul local care rămân până astăzi repere în mărturisirea dreptei credinţe, făcând invitaţia de a rămâne permanent atenţi atât la nuanţele care definesc învăţătura de credinţă, cât şi la cele privitoare la slujirea liturgică atât de bogată a Bisericii. Din partea organizatorilor, primul care a adresat un cuvânt de salut a fost pr. Lucian Farcasiu, care a evidenţiat importanţa susţinerii cercetării teologice printr-o legătură neîntreruptă cu Tainele cele sfinte ale Bisericii. De asemenea, a reliefat motivaţia acestui demers academic prin aceea că „studenţii arădeni se silesc să urmeze exemplul profesorilor lor care organizează anual mai multe simpozioane, cu reverberaţii naţionale şi internaţionale“, amintind câteva dintre acestea. Tocmai de aceea, Sfinţia Sa consideră că „acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul Centrului eparhial, al conducerii universităţii şi fără implicarea activă a cadrelor didactice“, amintind de faptul că instituţia teologică arădeană şi-a „câştigat un binemeritat loc de frunte între facultăţile şi departamentele universităţii, prin aceea că preşedintele senatului universitar este colegul nostru, pr. prof. univ. Cristinel Ioja“. Cel de-al doilea a fost diac. Caius Cuţaru, care a legat acest eveniment de timpul liturgic în care se desfăşoară, amintind de pomenirea Sfântului Grigorie Palama, „cel care, prin teologia isihastă, aduce în prim plan relaţia cu un Dumnezeu personal“. Din partea studenţilor a vorbit Marius Lăscoiu, care i-a prezentat pe oaspeţi. La final, sub bagheta dirijorală a conf. dr. Mircea Buta, corul bărbătesc a intonat câteva piese din repertoriul perioadei pascale.