Simpozion dedicat Anului omagial 2012
Mănăstirea Putna din judeţul Suceava a găzduit în perioada 8-9 mai Simpozionul internaţional "Studia Theologica Doctoralia". Reuniunea, organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, s-a bucurat de participarea doctoranzilor de la diferite şcoli doctorale din ţară şi străinătate.
Manifestarea a debutat marţi, 8 mai, cu un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi în biserica cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare". Slujba a fost oficiată în prezenţa participanţilor la simpozion. Evenimentul s-a înscris în manifestările dedicate Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, desfăşurându-se pe direcţiile tradiţionale specifice învăţământului teologic şi cercetării teologice româneşti: biblică, istorică, sistematică şi practică. În deschiderea întrunirii, pr. prof. dr. Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, şi-a exprimat bucuria pentru faptul că la Mănăstirea Putna s-a organizat cea de-a patra ediţie a Simpozionului internaţional "Studia Theologica Doctoralia". "Am dorit ca această întâlnire duhovnicească să se deruleze într-un cadru deosebit. La Mănăstirea Putna am găsit o deschidere prietenească pentru noi. Această activitate frumoasă a apărut la iniţiativa doctoranzilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, care într-un an au zis să organizeze un simpozion. În calitate de decan la vremea aceea, am fost foarte încântat de iniţiativa doctoranzilor, mai ales pentru că avem foarte mulţi tineri care caută să ocolească şi să se ţină la mare distanţă de ceea ce înseamnă muncă şi responsabilitate. Mi-a venit ideea să răspund iniţiativei doctoranzilor şi am promis atunci să publicăm volumul care să rezulte din acea întrunire ştiinţifică. În anii următori am continuat cu ediţiile a II-a şi a III-a, astfel încât după fiecare ediţie avem câte un volum, pe care îl considerăm reuşit. Aceste volume definesc într-un fel şcoala doctorală din Iaşi", a spus pr. prof. dr. Viorel Sava. În continuare, arhim. Melchisedec Velnic i-a felicitat pe doctoranzii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi pentru prezenţa la simpozionul găzduit de ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. "Dumnezeu să vă răsplătească tuturor dragostea, osteneala, munca şi cercetarea pe care o faceţi. Fiecare cuvânt pe care îl scrieţi să îl treceţi şi prin inimă. Dacă va trece şi prin inimă şi nu va fi doar la nivelul minţii, cu adevărat viaţa frăţiilor voastre se va înnoi. Dacă nu ne înnoim în fiecare clipă şi nu înaintăm spre Dumnezeu în cunoaştere, atunci este greu", a remarcat arhim. Melchisedec Velnic. După cum ne-a relatat pr. drd. Andrei Atudori, în continuare au fost susţinute comunicările de către doctoranzi. Expunerile au fost urmate de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Lucrările doctoranzilor de la simpozionul din acest an vor fi publicate în volumul "Studia Theologica Doctoralia".