Simpozion dedicat Centenarului la Timișoara și Arad
În perioada 22-23 noiembrie, Muzeul Național al Banatului, Biblioteca Județeană Timiș și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara au organizat, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, simpozionul internațional dedicat Zilei Naționale a României, intitulat „100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”.
Timp de două zile, au avut loc o serie de comunicări științifice a mai multor istorici și cercetători din țară. La acest eveniment academic a participat și părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, care a susținut tema „Protopopul academician George Popovici – luptător neînfricat pentru drepturile naționale și politice ale românilor din fosta monarhie austro-ungară și pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”. Totodată, în Piaţa Victoriei, a avut loc și o paradă de reconstituire istorico-militară dedicată Centenarului Marii Uniri, efectuată de Asociaţia Culturală Tomis din Constanţa. În ultima zi, la Bastionul Therezia, a fost vernisată expoziția „România în anii Primului Război Mondial. Marea Unire din anul 1918 și Banatul”.
Și la Arad, săptămâna aceasta au fost deschise lucrările Conferinței Naționale „Fundamente ale constituirii identității românești, cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918”, proiect inițiat de Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, în colaborare cu parteneri instituționali. La evenimentul desfășurat în sala de conferințe a Universității „Aurel Vlaicu” au participat deopotrivă organizatorii implicați în proiect, reprezentanți ai corpului profesoral universitar, profesori ai învățământului preuniversitar arădean, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Arad, profesori metodiști, inspectori școlari, elevi, studenți și masteranzi ai UAV Arad. În partea a doua a conferinței, cei înscriși și-au susținut lucrările, fiind moderați de părintele protos. lect univ. dr. Nicolae Tang, care la debutul secțiunii de lucrări a prezentat recenzia volumului „De la Nădlac la Alba Iulia” al autoarei prof. drd. Gabriela Marco. La ambele simpozioane a fost subliniat faptul că aniversarea Centenarului Marii Uniri este un context de sensibilizare națională, dar are și un rol educativ pentru generația actuală, prilej pentru a conștientiza, a cultiva și a transmite mai departe cultura identității naționale și patriotismului de care au dat dovadă cu mult curaj și înțelepciune înaintașii noștri.