Simpozion dedicat Crezului ortodox
Preoţii din Râmnicu Vâlcea au participat, pe 16 februarie, la Parohia „Sfinţii Apostoli“ din municipiu, la un simpozion dedicat „Istoriei Crezului ortodox“. Evenimentul a deschis seria manifestărilor din Arhiepiscopia Râmnicului prilejuite de proclamarea anului 2010 drept „An omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti“, informa. Mai multe informaţii despre lucrările simpozionului a oferit, pentru Radio TRINITAS, părintele Constantin Cârstea, consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului: „La prima întâlnire a preoţilor din Râmnicu Vâlcea s-a prezentat istoria Simbolului de Credinţă niceo-constantinopolitan: «Geneza, context istoric şi teologic al formulării Crezului», temă susţinută de părintele Bănuţă Cristian. A doua temă a simpozionului a fost «Locul Crezului în cultul ortodox - text şi cântare bisericească», temă susţinută de părintele Daniel Vasile Manafu. Manifestările acestea dedicate Anului omagial vor continua nu numai la parohiile urbane, în cele trei protopopiate ale Râmnicului, ci şi la parohiile rurale“.