Simpozion dedicat Cuviosului Visarion de la Lainici

Data: 12 August 2025

Luni, 11 august, la Secuieni, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Romanului și Bacăului, a participat, în calitate de delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la încheierea lucrărilor simpozionului organizat în memoria Cuviosului Visarion de la Lainici, intitulat „Sfântul Mărturisitor Visarion Toia, sfântul meleagurilor noastre”.

Evenimentul a reunit numeroși credin­cioși, preoți și specialiști, dorind să aducă în atenția comunității viața și jertfa acestui sfânt originar din aceste locuri.

Manifestările au început cu Taina Sfântului Maslu, urmată de slujba de sfințire a icoanei Sfântului Visarion, pictată de pr. Bogdan Antohi, și Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Visarion. 

Sesiunea de comunicări din cadrul simpozionului a cuprins prezentări susținute de specialiști și invitați: muzeograf dr. Brândușa Popovici a vorbit despre „Sfântul Visarion - un urcuș spre Înviere în imagini”; primarul Cosmin David a prezentat „Demersuri oficiale pentru cinstirea publică a Sfântului Visarion în comunitatea natală a Cuviosului Mărturisitor”; Răzvan Popovici a evocat „Sfântul Visarion - scrisori și mărturii personale, imagini vii în creionarea unui portret în lumina sfințeniei”; preot Eugen Ciprian Ciuche a reliefat „Dimensiunea jertfelnică a unei vieți în lumină”; preot Bogdan Antohi a susținut tema „Sfântul Visarion - Cuviosul Mărturisitor Visarion Toia, sfântul meleagurilor noastre”; preot Florin Țușcanu a vorbit despre „Ucenicia Sfântului Visarion Toia la Catedrala Episcopală din Roman, sub îndrumarea Episcopului Gherasim Saffirin”.

La încheierea lucrărilor, în prezența protopopului locului, pr. Eugen Ciprian Ciuche, a preoților din zonă, a oficialităților locale, a credincioșilor și a unui număr mare de tineri, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a binecuvântat deschiderea unei săli care va purta numele Sfântului Cuvios Visarion Toia. În Sala „Sfântul Visarion Toia” a Așezământului social al parohiei sunt expuse panouri expoziționale ce evocă viața sfântului. Ulterior, au fost premiați copiii și tinerii care au participat la Concursul catehetic parohial „Calea spre sfințenie a Cuviosului Visarion Toia”. Premiile și diplomele au fost oferite în cadrul unui scurt program artistic ce a inclus eseuri și poezii dedicate sfântului.

Adresându-se celor prezenți, PS Părinte Teofil Trotușanul a subliniat importanța exemplului oferit de sfinți în viața credincioșilor: „Dragi tineri, atunci când sunteți întrebați din ce sat sunteți, de unde veniți, din ce familie, voi vă veți putea prezenta de acum înainte spunând: Suntem din satul unui sfânt. Din satul vostru s-a născut un sfânt, care a îmbogățit calendarul Bisericii noastre. Și vă dăm ca să-l aveți ca model. Acum ați început să aflați despre viața lui: cum a trăit, ce nevoințe a făcut și cum a reușit el să ocupe un loc în calendar. Vă rog să vă gândiți și voi: ce ați putea face pentru ca, într-o bună zi, să vă adăugați și voi în calendar. Să fie satul cu cei mai mulți sfinți! De aceea vă îndemn să-l chemați în rugăciune. Cel mai mare câștig al acestei comunități este că, înaintea lui Dumnezeu, are un rugător. Și nu uitați că aveți un prieten în cer: Cuviosul Visarion, împreună cu noi toți. Amin!”

Evenimentul a avut o semnificație cu atât mai mare, cu cât Sfântul Cuvios Mucenic Visarion Toia s-a născut și a copilărit în Secuieni, trăind aici înainte de a urma chemarea monahală.