Simpozion dedicat imnografilor și cântăreților bisericești la Buzău

Un articol de: Pr. Dragoș Olteanu - 22 Septembrie 2023

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul cultural și comuni­cații media, a organizat miercuri, 20 septembrie, în Aula Brâncovenească a Palatului Arhiepiscopal din Buzău, un simpozion dedicat imnografilor și cântăreților bisericești. Evenimentul se încadrează în specificul Anului comemorativ 2023 și face parte din seria de manifestări intitulată „Zilele artei psaltice” în Arhiepis­copia Buzăului și Vrancei.

Cuvântul de deschidere a apar­ținut Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, urmat de o sesiune de patru prelegeri, susți­nu­te de clerici și cadre didactice universitare sau preuniversitare, care au abordat diferite teme din domeniul muzicii bisericești, cu unele referințe conexe biblice, liturgice sau istorice: „Revelație și imnografie” (diac. lect. dr. Sabin Preda, Faculta­tea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București); „De la cultul sinagogii la Dumnezeiasca Liturghie. Contextul introducerii primelor imne în cadrul cultului creș­tin” (arhid. Daniel Dumitrică, secre­tar eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei); „Părintele Maca­rie Protopsaltul - neobosit apostol al afirmării identității spirituale, naționale și culturale româ­nești prin cântarea bisericească. Premise privind canonizarea sa” (pr. lect. dr. Za­haria Matei, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București); „Școala de psaltichie de la Buzău. Chipuri, documente, restaurări” (pr. prof. Constantin-Iustin Stoica, Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău).

După prezentarea prelegerilor, au avut loc două momente speciale: un concert psaltic, susținut de Corul bizantin „Sfântul Ioan Damaschin” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, sub bagheta dirijorală a diaconului Nicolae-Gabriel Bercaru, respectiv lansarea volumului „Arhid. prof. Mihalache Tudor - sfetnicul generațiilor de slujitori ai Domnului”, apărut recent la Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, reprezentând un omagiu adus cunoscutului profesor de muzică psaltică de către numeroșii ucenici formați de el la Seminarul Teologic din Buzău, în perioada 1968-2007.

În calitate de moderator al simpozionului, chiriarhul locului a vorbit despre rolul imnografilor și psalților în viața Bisericii.

„Continuând perioada de aur a imnografiei bizantine din secolele VI-VIII, în fiecare Biserică Ortodoxă națională au existat, până astăzi, oameni înzestrați de Dumnezeu cu harisma compunerii de imne și cea a interpretării lor. Noi, cei de astăzi, suntem recunoscători și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim beneficiarii unei astfel de zestre duhovnicești a imnografiei ortodoxe. Am avut ocazia de a reflecta la ceea ce au făcut Sfinții imnografi și melozi ai Bisericii - teologi prin excelență -, cinstindu-i permanent, dar se cuvine să îi amintim aici și pe doi dintre marii protopsalți ai eparhiei noastre, din vremurile mai din urmă: arhidiaconul profesor Mihalache Tudor și arhidiaconul Dimitrie Stoica, foști slujitori la Catedrala Voievodală «Adormirea Maicii Domnului» din Buzău”, a precizat Părintele Arhiepiscop Ciprian.

Printre invitații prezenți la eveniment s-au aflat: pr. conf. univ. dr. Stelian Ionașcu, cadru didactic al Facultății de Teologie din București și dirijor al Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, pr. Marian Gegea, vicar administrativ al Arhi­episcopiei Buzăului și Vrancei, pr. prof. dr. Gheorghe Sava-Popa, director al Seminarului Teologic buzoian în perioada 1998-2023, pr. prof. Cristian-Marius Dima, noul director al școlii teologice buzoiene, prof. dr. Daniela Palcău, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Buzău, prof. Robert-Mugurel Roșioru, inspector pentru disciplina Religie în cadrul ISJ Buzău, Neluța-Mirela Furtună și Ana Căsuță, reprezentante ale Socie­tății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române din eparhie, membrii familiei regretatului arhidiacon profesor Mihalache Tudor, consilieri, protoierei, monahi și monahii, profesori și preoți cu preocupări muzicale, precum și psalți buzoieni și vrânceni. Toți participanții au primit câte un exemplar al volumului dedicat memoriei părintelui Mihalache Tudor.

Simpozionul s-a încheiat cu oficierea slujbei Parastasului pentru psalții cunoscuți din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei trecuți la cele veșnice, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului eparhial.