Simpozion despre legăturile Sfântului Andrei Şaguna cu braşovenii
Fundația Prima Școală Românească și Asociația Transilvăneană pentru Cultura și Literatura Poporului Român (ASTRA) organizează marţi, 30 noiembrie, de la ora 16:00, simpozionul „Prietenii brașoveni ai marelui cărturar Andrei Șaguna”. Evenimentul va avea loc sub egida Bisericii „Sfântul Nicolae” și a Muzeului Primei Școli Românești din Şcheii Braşovului.
Vor susține comunicări preoții brașoveni, între care protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, și membrii celor două instituții organizatoare, precum și directorul Liceului „Andrei Șaguna”.
Vor fi prezentate documente salvate de la distrugere în timpul comuniștilor, alături de documentele descoperite în turnul bisericii din Șchei, publicate de pr. Vasile Oltean în cele patru volume editate în colaborare cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. În cadrul expoziției organizate cu acest prilej vor putea fi admirate o parte din vechile cărți șaguniene.