Simpozion în cinstea a doi mari arhierei români
Sala de conferinţe a Complexului spiritual-cultural "Sfântul Antim Ivireanul", din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit marţi, 22 februarie 2012, Simpozionul naţional cu tema "Misiunea cultural-socială a Bisericii în gândirea şi activitatea patriarhului Justinian Marina şi a mitropolitului Bartolomeu Anania".
Credincioşii râmniceni au fost prezenţi în număr mare la Centrul eparhial din Râmnic, cu ocazia comemorării a două mari personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române şi, totodată, ale judeţului Vâlcea: patriarhul Justinian Marina şi mitropolitul Bartolomeu Anania. Manifestarea religios-culturală a fost organizată împreună cu Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea, Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim, Societatea Culturală "Anton Pann", Academia Olimpică Română - Filiala Vâlcea, Cercul de la Râmnic "România - Grădina Maicii Domnului", Societatea Culturală "Argedava" Piteşti şi Primăria Stăneşti. Dintre temele ce au fost dezbătute în cadrul simpozionului amintim: "Patriarhul Justinian Marina - Apostol al neamului românesc", "Mitropolitul Bartolomeu Anania - Leul din Transilvania", "Patriarhul Justinian Marina - Activitatea pastoral-misionară a preotului", "Mitropolitul Bartolomeu Anania - Taina Sfântului Maslu, îngrijirea bolnavilor", "Patriarhul Justinian Marina şi Mitropolitul Bartolomeu Anania - Amintiri. Evocări". În deschiderea manifestării pr. Constantin Cîrstea, consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, a prezentat participanţilor cuvântul de binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi cuvântul Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, dedicat vieţii şi activităţii pastorale şi social-misionare a celor doi înalţi prelaţi ortodocşi români. În cadrul simpozionului au mai susţinut comunicări despre personalitatea marelui patriarh: ing. dr. Mihai Sporiş, moderatorul întâlnirii, prof. Nicolae Dinescu, directorul Academiei Olimpice Române, filiala Vâlcea, prof. dr. Florea Stan; prof. dr. Ioan Şt. Lazăr, preşedinte executiv al Fundaţiei Culturale "Sfântul Antim Ivireanul" Rm. Vâlcea, istoricul George Rotaru, scriitoarea Zenovia Zamfir, precum alte personalităţi ale vieţii culturale vâlcene.