Simpozion închinat lui Constantin Daicoviciu

Data: 08 Martie 2013

Joi, 7 martie, a avut loc deschiderea oficială a Simpozionului Internaţional de Arheologie şi Istorie „In Memoriam Constantin Daicoviciu“, care a ajuns la ediţia a XXXIX-a. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului.

Tema simpozionului de anul acesta este „Simboluri religioase, mărturii creştine - dovezi de credinţă, din preistorie până în epoca contemporană“. Simpozionul este organizat în fiecare an de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, iar anul acesta a fost ţinut în incinta Muzeului de Arheologie „Tibiscum-Jupa“.
 
Au fost prezenţi istorici, cercetători, specialişti din Franţa, Croaţia, Serbia, Kosovo, precum şi de la centrele universitare cele mai importante din ţara noastră: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Alba Iulia, Caransebeş, Reşiţa, Deva şi Ploieşti. De asemenea, au participat autorităţi centrale, judeţene, locale şi conducerea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional din judeţul Caraş-Severin.
 
Prin numărul mare de participanţi şi prin valoarea comunicărilor, această manifestare este cea mai importantă reuniune ştiinţifică din partea de vest a ţării. În cadrul simpozionului au fost  prezentate o serie de comunicări ştiinţifice din domeniul arheologiei şi istoriei pentru perioada romană, atât de la noi din ţară, cât şi din străinătate.
 
În deschiderea lucrărilor a luat cuvântul şi chiriarhul locului, Preasfinţitul Lucian, care a susţinut prelegerea „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - apostoli ai creştinătăţii şi Edictul de la Milano din anul 313“. Totodată, a avut loc şi o lansare de carte a profesorului Ioan Piso de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.  Programul de susţinere a comunicărilor în plen este împărţit în cinci părţi, primele două secţiuni ale sesiunii de comunicări se vor desfăşura în cadrul Muzeului de Arheologie „Tibiscum-Jupa“, urmând ca celelalte trei să aibă loc în sala de conferinţe a cabanei „Bistra“ din staţiunea Muntele Mic. Simpozionul se va încheia mâine, 9 martie.
 
În aceeaşi zi, la orele după-amiezii, la invitaţia Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Lucian a participat la deschiderea lucrărilor simpozionului teologic intitulat „Dreptul canonic în viaţa Bisericii. In memoriam preot profesor dr. Liviu Stan (1910-1973)“. Acesta a fost organizat de către Episcopia Devei şi Hunedoarei în zilele de 7-8 martie 2013, în municipiul Deva.
 
Lucrările simpozionului s-au desfăşurat în Sala „Spiru Haret“ a Inspectoratului Şcolar Judeţean din Hunedoara, lucrările întâlnirii ştiinţifice propriu-zise, structurate pe două secţiuni: „Preot prof. dr. Liviu Stan - contribuţii teologice“ şi „Dispoziţii legislativ-canonice - istorie şi actualitate“. La acest eveniment, încununat de prezenţa mai multor ierarhi, au participat peste 20 de profesori de teologie, din centre universitare precum Bucureşti, Sibiu, Alba Iulia, Iaşi, Arad, Timişoara, Constanţa etc. (Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea)