Simpozion Internaţional de Muzică Bizantină, la Alba Iulia

Data: 14 Noiembrie 2013
La Alba Iulia a debutat joi, 14 noiembrie, prima ediţie a simpozionului internaţional de muzică bizantină, cu tema „Muzica Bizantină: istorie, teorie, cercetare“.
 
Programul simpozionului a început cu o slujbă de Te Deum, oficiată în Catedrala Reîntregirii de către Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. În continuare, în Aula Mare a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a avut loc deschiderea oficială a simpozionului, urmată de prezentarea lucrărilor ştiinţifice.
 
În cuvântul adresat participanţilor, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Prin acest simpozion internaţional, noi ne dovedim preţuirea faţă de arta bizantină, canalizată în mod special spre partea spirituală a omului. Muzica bizantină este cea mai concisă expresie a sentimentului religios al creştinilor ortodocşi. În această superbă muzică, armonia dintre cuvânt şi melos, dintre profunzimea adevărului teologic şi bucuria elevaţiei spirituale este o ofrandă de laudă şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu. În acelaşi timp, această armonie sfântă este şi un izvor de alinare duhovnicească“.
 
Cele patru zile, pe durata cărora se desfăşoară lucrările simpozionului internaţional de muzică bizantină de la Alba Iulia, cuprind o sesiune de comunicări ştiinţifice, concerte susţinute de formaţia de muzică populară grecească „Klida“, condusă de maestrul Dimitris Galanis, de cursanţii Centrului Cultural Lumină Lină şi de protopsaltul pr. Meletios Shattahi din Damasc (Siria), participarea la Sfânta Liturghie Arhierească în prima duminică a Postului Crăciunului, precum şi un Masterclass de cânt bizantin. (Pr. Florin Croitoru)