Simpozion internaţional despre icoană, la Cluj-Napoca
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, organizează Simpozionul internaţional „Icoană, mărturie creştină, totalitarism”.
Simpozionul face parte din suita de manifestări științifice ale facultății, proiectate pentru anul universitar 2017-2018 și se încadrează în seria de evenimente organizate cu prilejul proclamării de către Sfântul Sinod, a anului 2017 ca „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, în Patriarhia Română. Întâlnirea științifică se va desfășura în perioada 5-7 noiembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă.