Simpozion internaţional la Deva

Data: 04 Decembrie 2013
Sediul Poliţiei Municipiului Deva a găzduit, marţi, 3 decembrie, cea de-a doua ediţie a Simpozionului internaţional organizat de Episcopia Devei şi Hunedoarei, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara şi Clubul Inspectorilor Şefi din Poliţia Română (CISPOL).
 
Tema acestei ediţii a fost „Etică, autoritate şi religie“ şi s-a bucurat de participarea unor lectori de prestigiu, precum: prof. dr. Salvaterra Tiziano, de la Facultatea de Economie din cadrul Universităţii Trento (Italia), profesor asociat la Universitatea Salesiana di Roma, dr. Wargha Enayati, Fundaţia „Regina Maria“ - Bucureşti, şi pr. prof. dr. Mihoc Vasile, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ - Sibiu.
 
După deschiderea festivă a avut loc Ceremonia de avansare la gradul profesional următor, la termen şi înainte de îndeplinirea stagiului minim, a 18 ofiţeri şi agenţi de poliţie, precum şi prezentarea promoţiei 2013 de absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“din Bucureşti. (Pr. Bogdan Niţu)