Simpozion la Brad, în Episcopia Devei şi Hunedoarei
La Colegiul Naţional „Avram Iancu“, din Brad, judeţul Hunedoara, s-a desfăşurat, pe 19 februarie, simpozionul judeţean „Preoţi hunedoreni în închisorile comuniste“.
Manifestarea a debutat cu săvârşirea unei slujbe de pomenire a mărturisitorilor lui Hristos care proveneau sau slujeau în ţinutul Zarandului, săvârşită de şapte preoţi, în fruntea cărora s-a aflat preotul protopop Ioan Jorza, şi cărora li s-au alăturat pr. lect. dr. Florin Dobrei, consilierul cultural al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, şi alţi participanţi.
Doctorul Sorin Costina, membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, nepotul mitropolitului Sebastian Rusan şi prof. Gabriela Băda, fiica părintelui Vasile Floruţa din Ţărăţel, au completat, prin mărturisirile lor, cele 11 referate susţinute de cadre didactice şi elevi. Au fost evocaţi mitropolitul Sebastian Rusan, fost preot în parohiile Crăciuneşti - Brad, Vulcan şi administrator protopopesc al Haţegului, episcopul Andrei Magieru (episcop al hunedorenilor între 1849 şi 1860), pr. prof. Ilarion V. Felea, protopopul Liviu Boldura şi preoţii Romolus Micluţia, Vasile Floruţa, Romulus Chiş, Amos Florea, Traian Moşic, Crăciun Oprea, Ioan Săbău şi ieromonahul Arsenie Boca.
Astfel, s-a confirmat încă o dată faptul că munca neobosită a profesorilor de religie din zonă, Liorean Banciu, Ioana Raţiu, Irina Letea, Daniel Benea, Iulian Oancea şi Mihaela Onc, dă roade în mod desăvârşit, aceste roade fiind gustate de intelectualii, preoţii, monahii, fraţii de mănăstire şi elevii participanţi la simpozion. (Pr. dr. Gabriel Valeriu Basa)