Simpozion la Seminarul Teologic din Craiova
Peste 47 de directori de la liceele şi grupurile şcolare din judeţul Dolj au luat parte, ieri, la un simpozion pe teme manageriale, organizat la Seminarul Teologic "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova. Activitatea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a fost prezent la deschiderea lucrărilor. Temele dezvoltate au vizat "Activitatea managerială - componentă importantă a procesului de învăţare" şi "Eficientizarea activităţilor manageriale". În cadrul întâlnirii, părintele Constantin Popescu, directorul Seminarului Teologic, a prezentat un material power-point cu lucrările de modernizare prin care a trecut de curând seminarul.