Simpozion Național de Studii Canonice la Mănăstirea Sihăstria Putnei

Un articol de: Irina Ursachi - 12 Septembrie 2025

Din inițiativa și cu binecuvântarea Înalt­preasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a organizat în perioada 9-10 septembrie 2025 Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul sfintelor canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de patriarhat (1925-2025)”.

Desfășurat într-un loc cu adevărat deosebit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, evenimentul a debutat cu un Te Deum săvârșit de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a dat citire cuvântului de bun-venit alcătuit de Înaltprea­sfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, zece considerente reunite sub imperativul tematic „Decalogul canonistului.

În cadrul festivității de deschidere au fost acordate, din partea chiriarhului locului, distincții de vrednicie pentru „remarcabila activitate dedicată Bisericii și comunității”. Cea mai înaltă distincție a eparhiei, Ordinul „Crucea Bucovinei” pentru clerici, a fost înmânată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul părintelui prof. univ. dr. Nicușor Beldiman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și părintelui prof. univ. dr. George Grigoriță, de la aceeași instituție de învățământ.

Cea dintâi sesiune a comunicărilor a debutat cu referatul părintelui prof. univ. dr. George Grigoriță de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” București, intitulat „Studiul Sfintelor Canoane în Biserica Ortodoxă Română: un bilanț la centenarul Patriarhiei Române”. Moderată de lect. univ. dr. Alexandru Prelipcean, sesiunea a continuat cu prelegerea „Predica - îndatorire canonică”, susținută de pr. prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, și cu „Contribuția teologilor ortodocși români la clarificarea relației dintre principiul teologic și principiul canonic al iconomiei în contextul dialogului interortodox din secolul al XX-lea”, studiu adus în atenție de pr. prof. univ. dr. Patriciu Vlaicu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Domnia-sa a fost și moderatorul celei de-a doua părți a comunicărilor, care a fost deschisă de arhim. asist. univ. dr. Hrisostom Ciuciu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, cu referatul „1 Regi 8 - A treia mare cădere a lumii? O lectură biblică asupra separării dintre Stat și Biserică”.

Arhim. dr. Iustin Taban, consilier juridic în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a vorbit despre „Sfintele Canoane și transpunerea lor în Dreptul actual al Bisericii Ortodoxe Române”, iar pr. dr. Traian Nojea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, a adus în atenție lucrarea „Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (text adnotat, 2022) și regulamentele sale de aplicare”.

Prima zi a evenimentului s-a încheiat cu studiul prezentat de protos. dr. Gherasim Soca, de la Mănăstirea Putna, „Euharistia - canoane, rânduieli tipiconale și imnografie în perioada pascală”.

Miercuri, 10 septembrie 2025, în Sala de conferințe a Casei Sebastian din incinta complexului monahal s-au desfășurat sesiunile III și IV, în cadrul cărora a continuat manifestarea culturală care dezvoltă problematica contempo­rană a ceea ce înseamnă tradiție și actualitate în studiile canonice, așa cum a arătat Alexandru Prelipcean, lect. univ. dr. în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Răzvan Mihai Clipici, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, consilier patriarhal la Sectorul cultură, pictură și restaurare, a prezentat lucrarea „Mărturii de sfințenie românească - mari nevoitori isihaști odrăsliți de pământul Bucovinei. Cuvioșii Vasile de la Moldovița, făcătorul de minuni, Inochentie și Eustatie de la Probota, Epifanie de la Voroneț și Arsenie de la Putna”.

În continuare, pr. Alin Stoica de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”-București le-a vorbit celor prezenți despre „Receptarea hotărârilor Soborului local din 1917-1918 în Biserica Ortodoxă Rusă”.

Pr. dr. Constantin Oprea de la Parohia Straja II, Protopopiatul Rădăuți, a adus în atenție refe­ratul „Traditio canonica și actualitatea Dreptului bisericesc în Ortodoxia românească - reflecții la centenarul Patriarhatului (1925-2025)”, iar părintele Mircea Bejenar, de la Parohia Tișăuți, Protopopiatul Suceava I, a vorbit „Despre ecumenicitatea sinoadelor ecumenice în gândirea teologică a lui George Racoveanu. Mărturisire de credință ortodoxă în publicațiile exilului postbelic”. Tot din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a conferențiat și pr. dr. Claudiu Ioan Coman, de la Parohia „Sfinții Voievozi”-Râșca, Protopopiatul Fălticeni: „Homoousios: de la teologia paulină (cf. Coloseni 2, 9), oglindită în Ioan 1, 1-4, la Canonul 1, Sinodul II Ecumenic (381), și reflectarea lui în gândirea unor teologi ortodocși români contemporani”.

În cadrul celei de-a patra sesiuni de comunicări, studiul „Eclesiarhii Catedralei Patriarhale. 1925-2025” a fost făcut cunoscut publicului de către arhid. Macarie Grigoriu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, în timp ce despre „Mitropolitul Irineu Mihalcescu: teolog și predicator actual” a vorbit diac. Daniel Cazan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”-București.

Protos. Antipa Burghelea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a prezentat lucrarea „Canon, libertate și responsabilitate în arta bisericească ortodoxă din România. O analiză a reglementărilor Patriarhiei Române la ceas centenar”, și pr. Sabin Foca, de la Școala Doctorală „Dumitru Stăniloae” din București, a expus referatul „Canonizarea sfinților - un drept specific Bisericilor Ortodoxe Autocefale”.

Nu în ultimul rând, pr. Andrei Daniel Misaroș, de la Școala Doctorală „Isidor Todoran” din Cluj-Napoca, a susținut prelegerea „Familia - mica biserică în comuniune cu marea Biserică, Trupul lui Hristos. Perspective canonice și eclesiale la Centenarul Patriarhiei Române”, lucrarea „Contribuția Pr. Prof. Dr. Valerian Șesan la dezvoltarea studiilor de Teologie Canonică și de Drept Bisericesc” fiind prezentată mai apoi de către Dumitru Mazîlu, de la Școala Doctorală „Dumitru Stăniloae” din București.