Simpozion naţional la Oradea
În cadrul Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman“ din Oradea a organizat Simpozionul naţional cu tema „Epoca, personalitatea şi contribuţia Împăratului Constantin cel Mare la libertatea şi consolidarea Bisericii creştine“.
Lucrările simpozionului, la care au participat cadre didactice de la mai multe facultăţi de teologie ortodoxă din ţară, au debutat cu o slujbă de Te Deum, oficiată în străvechea biserică de lemn, monument istoric, cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din campusul Universităţii.
În sala de conferinţe a Bibliotecii Universităţii, pr. prof. Radu Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Oradiei, a prezentat mesajul Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, care a transmis un cuvânt de binecuvântare şi de preţuire tuturor participanţilor. Chiriarhul Oradiei a subliniat rolul determinant al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu Apostolii, în acordarea libertăţii de exprimare şi manifestare a creştinismului, subliniind că în urma Edictului de la Mediolan, Biserica a ieşit din catacombe la lumină, marcându-se astfel intrarea în legalitate a religiei creştine pe cuprinsul imperiului. În final, pr. Radu Rus a transmis, din partea ierarhului, felicitări conducerii facultăţii şi corpului profesoral, pentru eforturile depuse în realizarea evenimentului şi pentru activitatea ştiinţifică şi de cercetare. Cuvinte de bun venit adresate participanţilor au fost rostite, apoi, şi din partea reprezentanţilor faculăţii.
„Aleşi de Dumnezeu“
În cadrul lucrărilor simpozionului, participanţii au reliefat, în referatele prezentate, chipul magnific al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, subliniind faptul că, împreună cu mama sa Elena, a fost chemat, printr-o chemare tainică, spre a contribui la instaurarea Împărăţiei cereşti pe pământ, sub forma Sfintei Biserici.
Sfinţii Împăraţi sunt numiţi „vase de cinste“, deoarece se înscriu în rândul celor care au fost aleşi de Dumnezeu pentru a deveni mărturisitori ai Celui înviat, iar apoi puşi să vegheze la răspândirea noii Sale Împărăţii pe pământ. Fără aportul major al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cu siguranţă creştinismul ar fi arătat altfel, probabil fără mireasma teologică a veacului al IV-lea şi chiar a celor următoare. Pentru meritele şi serviciile aduse creştinismului, Biserica le acordă cinstea cuvenită, fiind trecuţi în rândul sfinţilor, numindu-i „cei întocmai cu apostolii“, devenind modele pentru cei care îl urmează pe Hristos şi rugători pentru itinerariul duhovnicesc al creştinilor.
În cadrul simpozionului naţional a fost prezentată şi o expoziţie de icoane cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena întocmai cu apostolii.