Simpozion naţional la Râmnicu-Vâlcea
Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Râmnicu-Vâlcea a găzduit ieri, 4 august, lucrările simpozionului „Idealul național, temeiul intrării României în Primul Război Mondial”. La eveniment au participat preoți, istorici, oameni de cultură și reprezentanți ai instituțiilor de cultură și administrație.
Simpozionul a fost deschis prin rostirea cuvântului de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, intitulat „Unitatea - caracteristică a neamului românesc și datorie a demnității naționale”, de către părintele consilier dr. Ștefan Zară. „Viitorul nostru și al copiilor noștri depinde de unitatea noastră. Vedem cum pseudovalori ce se mediatizează tot mai mult în rândul copiilor țării acesteia au măcinat conștiința de neam a acestora; nu ne mai pasă de țară și unitatea ei, ci ne gândim doar la binele nostru. Dacă vrem cu adevărat să îi cinstim pe făuritorii unității statului român, atunci să le urmăm exemplul. Astăzi, suntem datori, fiecare dintre noi, să facem tot ce ne stă în putință pentru a repune idealul de unitate națională ca prioritate pentru neamul românesc și, mai mult decât atât, să întărim prin mijloacele specifice de care dispunem fiecare dintre noi, deoarece, fără a privi la înaintașii noștri, fără a avea modele din trecutul istoriei noastre, fără a păstra cu toată puterea noastră valorile tradiționale ale neamului nostru, vom dispărea ca neam și vom fi judecați de aceasta atât de Dumnezeu, cât și de urmașii noștri”, a subliniat IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
În continuarea simpozionului, moderat de prof. dr. Gheorghe Dumitrașcu, au fost susținute comunicările: „Dezbaterile şi hotărârile Consiliului de Coroană din august 1916”, de prof. univ. dr. Ioan Scurtu, preşedintele Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie din cadrul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, și „Documente din arhive străine privind justeţea intrării României în Primul Război Mondial”, de prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu. În continuare, prof. drd. Mihai Nicolae a prezentat ultimele apariţii editoriale ale Editurii Stefadina.
Jertfa Armatei române nu a fost una neînsemnată, întrucât la finalul Primului Război Mondial erau înregistrați peste 334.000 de militari morţi în luptă sau în prizonierat, înhumaţi pe teritoriul României şi în 20 de state europene, în cel puţin 900 de cimitire ale eroilor, gropi comune, osuare şi mausolee.
Evenimentul de la Râmnic se alătură activităţilor desfășurate în această lună pe plan naţional pentru comemorarea victimelor primei conflagraţii mondiale. Acesta a fost organizat de Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Forumul Cultural al Râmnicului și Asociaţia „Stefadina” din Bucureşti, în contextul aniversării Centenarului Primului Război Mondial.