Simpozion național studențesc la Craiova
Deschiderea oficială a Simpozionului național studențesc, ediția a 16‑a, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, a avut loc joi, 25 aprilie. Tema simpozionului este dedicată Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Simpozionul are trei secțiuni și se desfășoară în perioada 25‑26 aprilie. Participanții sunt studenți la facultățile de Teologie din București, Cluj‑Napoca, Arad, Timișoara, Oradea și Craiova.
Cuvântul de deschidere a fost susținut de către părintele conf. dr. Adrian Ivan, decanul facultății craiovene.
În cuvântul de binecuvântare, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a vorbit despre legătura dintre păcat și boală, dar și despre rolul Sfintelor Taine în lucrarea de vindecare a omului credincios. De asemenea, a subliniat importanța Învierii Mântuitorului pentru restaurarea omului și a firii umane: „Tema simpozionului despre suferință și vindecare, despre sfinții tămăduitori ar angaja un discurs mai mult asupra efectelor vieții noastre. În primul rând, când vorbim despre boală și suferință, ne gândim la ceva care a intrat în firea noastră din cauza păcatului strămoșesc, dar și a păcatelor noastre personale. Lipsa dialogului cu Dumnezeu și izolarea în lumea păcatului și a ispitei atrage după sine boala și suferința. Așa cum spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, omul se zbate între plăcere și durere. Deodată cu plăcerea vine și durerea, care aruncă iarăși în plăcere, în felul acesta creându‑se un dezechilibru în viața noastră. Chiar și aici, noi avem speranța și nădejdea în Dumnezeu că El ne va elibera de trupul acestei morți. Eliberarea noastră vine tocmai prin jertfa și Învierea Sa. Când vorbim despre vindecare, ne gândim la darul Crucii și al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Suntem încă în Postul Sfintelor Paști, iar acest simpozion este binevenit pentru ca să vorbim despre vindecare. Aceasta este tocmai ceea ce Mântuitorul ne‑a oferit cu bucurie ca noi să ne apropiem iarăși de Tatăl Cel ceresc. Învierea Mântuitorului este antidotul bolii, al suferinței și, în cele din urmă, al morții. Ne naștem în stricăciune și înviem întru slavă”.
În continuare, Părintele Mitropolit i‑a felicitat pe toți studenții participanți, dar și pe organizatorii simpozionului: „Este o bucurie pentru mine să vă urez să aveți un sejur plăcut în facultatea noastră de teologie. Simpozionul invită studenți de la facultățile de teologie din țară și prilejul acesta este potrivit ca să ne punem cunoștințele în subiectele pe care le‑am tratat înainte și care acum vor fi expuse în fața tuturor, pentru a‑i îmbogăți pe cei care ascultă și le primesc cu multă bucurie. Facultatea este onorată de prezența dumneavoastră pentru că are în vedere marea bogăție a Bisericii noastre”.
În ultima parte a festivității de deschidere, părintele prodecan lect. dr. Mihai Ciurea a prezentat volumul colectiv „Opus Discipulorum”, cu studiile susținute la Simpozionul Național Studențesc de la Craiova, ediția a 15‑a. Volumul a fost publicat în anul 2023, sub egida Editurii Mitropolia Olteniei.
În continuarea programului, studenții participanți au fost invitați să‑și prezinte lucrările, oferind spațiu pentru întrebări și dezbateri libere. Simpozionul se încheie azi, 26 aprilie, în jurul prânzului, când este prevăzută o sesiune de concluzii generale. Din echipa de organizare a simpozionului îi amintim pe: părintele lect. dr. Ion Reșceanu; părintele lect. dr. Ion‑Sorin Bora; părintele lect. dr. Ioniță Apostolache și părintele prodecan lect. dr. Mihai Ciurea.