Simpozion şi conferinţă „Alege şcoala!“

Data: 28 Mai 2013
În Arhiepiscopia Craiovei se derulează săptămâna aceasta o serie de activităţi importante pe plan educaţional şi academic. În acest context, şcolile de teologie de nivel preuniversitar din Craiova şi Târgu Jiu au organizat examenul anual de atestat pentru elevii din anii terminali de studiu, iar Mănăstirea Tismana găzduieşte începând de astăzi lucrările Simpozionului internaţional „Paradigma creştină a unei Europe unite“.
 
Elevii claselor a XII-a de la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova şi de la Liceul Teologic „Sfântul Nicodim“ din Târgu Jiu au susţinut la începutul acestei săptămâni examenul de atestare a cunoştinţelor dobândite în cei patru ani de studiu. Astfel, peste 60 de elevi din clasele de pastorală şi artă sacră din cele două şcoli au susţinut probe orale la: Muzică bisericească, Liturgică şi Tipic, Omiletică şi Catehetică, şi au prezentat lucrarea de atestat, întocmită sub îndrumarea unui profesor, pentru una din materiile teologice studiate la clasă. Rezultatele vor fi afişate la finele acestei săptămâni, la avizierele şcolilor. Elevii clasei de artă sacră, din cadrul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim“, au trebuit să realizeze pentru această probă o lucrare artistică, de regulă icoană pictată. 
 
În zilele de joi şi vineri, 30-31 mai, se vor desfăşura, în cele două instituţii de învăţământ, examenul de admitere pentru tinerii absolvenţi de şcoală generală, pregătiţi să vină şi să studieze aici. Astfel, în ziua de joi, vor avea loc proba medicală şi probele practice, iar vineri candidaţii vor susţine proba scrisă la disciplina religie ortodoxă. 

Simpozion internaţional la Tismana

Mănăstirea Tismana găzduieşte, începând de astăzi, lucrările primei ediţii a Simpozionului internaţional „Paradigma creştină a unei Europe“, cu tema „Dimensiunea istorică şi religioasă a domniei Sfântului Constantin cel Mare şi receptarea ei în actualitate“. Evenimentul este deschis astăzi printr-un cuvânt de binecuvântare rostit de Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu. În decursul celor două zile de prelegeri (29-30 mai) vor fi dezbătute cele mai importante aspecte din viaţa şi epoca Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Sunt invitaţi să participe profesori de teologie din ţară şi străinătate, istorici şi cercetători. Între aceştia şi-au dat concursul: PS Părinte Nicodim, PS Părinte Emilian Lovişteanul, pr. acad. univ. dr. Mircea Păcurariu, Victor Opaschi - ministru secretar de stat, pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, pr. prof. univ. dr. Eugen Onicov, Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, Chişinău, Republica Moldova, pr. lect. univ. dr. Veaceslav Ciorbă, Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, Chişinău, Republica Moldova, prof. univ. dr. Klara Toneva, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „St. Kliment Ohridski“ Sofia, Bulgaria, prof. univ. dr. Gheorghe Dănişor, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Universitatea din Craiova, pr. lect. Gabriel Gârdan, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca etc. 

Şedinţă „Alege şcoala!“ la Craiova

Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova găzduieşte mâine, 30 mai, pe lângă conferinţa preoţească a clericilor din Protoieria Craiova Sud, şedinţa festivă de încheiere a proiectului naţional „Alege şcoala!“. Activitatea este deschisă presei locale şi nu numai, reunind peste 90 de preoţi din întreaga arhiepiscopie. Vor participa delegaţi din partea părţilor implicate în proiect, respectiv Patriarhia Română şi asociaţia de binefacere World Vision. Din partea Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Craiovei va fi prezent pr. consilier Grigore Vulcănescu. (Diac. Ioniţă Apostolache)