Simpozion ştiinţific studenţesc la Dunărea de Jos
La Galaţi, s-a desfăşurat ieri, 26 noiembrie, simpozionul ştiinţific studenţesc „20 de ani de învăţământ teologic universitar la Galaţi“, dedicat personalităţii şi operei părintelui Dumitru Stăniloae. Evenimentul a fost organizat de Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a binecuvântat şi a deschis lucrările simpozionului şi a prezentat volumul 12 din fascicula universitară „Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos“. În continuare a fost prezentat filmul documentar „Părintele Dumitru Stăniloae - viaţa şi opera“, realizat de Trinitas TV cu prilejul comemorării a 110 ani de la naşterea sa şi a 20 de ani de la trecerea în veşnicie. Au urmat dezbateri teologice prin prezentarea de referate şi luări de cuvânt, pe trei secţiuni: a. „Frumuseţi duhovniceşti din viaţa şi lucrarea academică ale părintelui Dumitru Stăniloae“; b. „Periplu în opera părintelui Dumitru Stăniloae - prezentare de carte“; c. „Teme şi adâncimi teologice în gândirea părintelui Stăniloae“.