Simpozion teologic la Deva
În cadrul „Zilelor credinței și culturii la Deva” au continuat, mericuri, 28 iunie, lucrările Simpozionului teologic cu caracter internațional intitulat „Slujire – mărturisire – pătimire în Biserica lui Hristos”. Lucrările simpozionului propriu-zis, desfășurate în clădirea Centrului Eparhial din Deva, au fost structurate pe două secțiuni: „Slujire și mărturisire în Biserica lui Hristos” (secțiune teologică), respectiv „Mărturisire și pătimire în Biserica lui Hristos” (secțiune de Istorie bisericească). La finalul susținerii referatelor, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, le-a mulțumit tuturor participanților, adresându-le un cuvânt duhovnicesc.
În cadrul simpozionului au fost dezbătute și aprofundate noțiunile teologice de „slujire”, „mărturisire” și „pătimire”, au fost prezentate crâmpeie din activitatea pastoral-misionară a Bisericii (din trecut și din prezent) și au fost prezentate exemple de mucenici și de pătimitori. Manifestarea teologico-istorică intitulată „Slujire – mărturisire – pătimire în Biserica lui Hristos”a fost prilejuită de „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”, și al „Anului comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română.