Simpozion teologic la Facultatea de Teologie din Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad, în zilele de 10-11 noiembrie 2015, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad s-au desfăşurat lucrările simpozionului cu tema „Exigenţele actuale ale pastoraţiei şi misiunii Bisericii. Modelul Sfântului Ioan Gură de Aur”.
Manifestările au debutat cu oficierea slujbei de Te Deum în capela facultăţii.
Lucrările au fost deschise în mod festiv în aula facultăţii, de către părintele prof. dr. Ioan Tulcan, decanul facultăţii, care a salutat prezenţa oaspeţilor din ţară şi străinătate, referindu-se aici şi la câteva dintre motivaţiile alegerii acestui subiect, atât la nivel patriarhal, cât şi la nivelul facultăţii.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a apreciat activitatea didactică şi ştiinţifică a Facultăţii de Teologie din Arad, precum şi buna colaborare cu conducerea Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, arătând că „acest simpozion vine să dea mărturie astăzi despre rolul Bisericii în societate, mai ales pentru vechimea acestei instituţii. Căci nu există problemă mare în societate la care Biserica să nu aibă răspuns. Evenimentele recente din ţara noastră reclamă prezenţa Bisericii în mijlocul poporului. De aceea, Biserica poate îndruma simţămintele tuturor spre valorile care unesc şi întăresc societatea în pace, armonie, prosperitate şi bucurie. Ne stau drept mărturie personalităţile istoriei şi locurile sfinte româneşti de care ne-am amintit şi aici la Arad, cu prilejul aniversării Catedralei Vechi, precum şi în cadrul lucărilor Sfântului Sinod al Bisericii noastre, unde s-au făcut evocări asemănătoare”.
A urmat la cuvânt părinte profesor dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, care a mulţumit gazdelor pentru invitaţie, evidenţiind buna conlucrare dintre cele două instituţii academice, din Arad şi Bucureşti, în domeniul cercetării teologice.
Din partea rectoratului univeristăţii arădene au adus mesaje de salut dl. prorector, prof. dr. Gaşpar Păstorel, şi pr. prof. dr. Cristinel Ioja, preşedintele senatului acestei instituţii.
În continuare, au fost prezentate referatele, după următorul program: pr. prof. dr. Ștefan Buchiu (Facultatea de Teologie Ortodoxă din București), „Rolul specific al învăţământului teologic în contextul misiunii parohiale de astăzi: provocări, priorităţi şi perspective”; pr. prof. dr. Valer Bel (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj), „Pentru o propovăduire misionară”; pr. lect. dr. Ioan Moga (Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din Viena,) „Dezbisericirea creștinilor și arta dialogului misionar. Aspecte pneumatologice ale pastoraţiei în ziua de astăzi”; pr. lect. dr. Cristian Sonea (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj), „Together towards Life. Noua declaraţie misionară a Consiliului Mondial al Bisericilor și relevanţa acesteia pentru contextul eclesial românesc”; pr. conf. dr. Nicolae R. Stan (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova), „Conotaţiile duhovnicești ale misiunii Bisericii”; pr. conf. dr.Florin Dobrei (Departamentul de Teologie din Caransebeș), „Pastoraţie și misiune pe meleagurile Bobâlnei”; pr. lect. dr. Daniel Alic (Departamentul de Teologie din Caransebeș), „Decizii ale ierarhilor Episcopiei Caransebeșului privind misiunea şi propovăduirea Bisericii (1865-1948)”; protos. drd. Casian Rușeţ (Episcopia Caransebeșului), „Exigenţe canonice și administrative în activitatea pastoral-misionară a clerului în contextul noului Regulament al autorităţilor canonice, disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române”; pr. prof. dr. Ioan Tulcan (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Misiune, mărturie și pastoraţie. Accente și perspective”; conf. dr. Mircea Buta (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Misiunea parohiei prin muzică. Cerinţe si provocări în secolul XXI”; pr. conf. dr. Daniel Buda (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu; Consiliul Ecumenic al Bisericilor-Geneva), „Rolul monahilor în formarea spirituală a credincioşilor potrivit istoriei bisericeşti şi corespondenţei lui Teodoret al Cyrului”; pr. prof. dr. Cristinel Ioja (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Tipologii pastorale ale Sfântului Ioan Gură de Aur în contextul culturii păgâne”; pr. conf. dr. Teofan Mada (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Iubirea ca principiu pastoral la Sfântul Ioan Gură de Aur”; arhid. conf. dr. Caius Cuţaru (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Prezenţa islamului în Europa. Noi dimensiuni ale misiunii creștine”.
A doua zi au prezentat referate: lect. dr. Daniel Lemeni (Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara), „Sfântul Ioan Gură de Aur şi puterea pastorală a teologiei”; pr. conf. dr. Vasile Vlad (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Sfânta Taină a Pocăinţei în cuvântările Sfântului Ioan Gură de Aur”; pr. prof. dr. Constantin Rus (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Întrebuinţarea greșită a averii în viziunea Sf. Ioan Hrisostom”; pr. conf. dr. Lucian Farcașiu (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Sfinţenia vieţii preotului – factor determinant pentru o misiune împlinită în parohie, în viziunea Sf. Ioan Gură de Aur”; pr. lect. dr. Adrian Murg (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Exegeză biblică și pastoraţie la Sfântul Ioan Gură de Aur”; pr. lect. dr. Gabriel Basa (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Răspândirea și consolidarea creștinismului în spaţiul românesc cu sprijinul învăţăturilor și lucrărilor Sf. Ioan Gură de Aur”; pr. lect. dr. Ștefan Negreanu (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Pătimirile Sfântului Ioan Gură de Aur”; pr. lect. dr. Filip Albu (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Generaţii în schimbare. Comunicarea prin reţelele de internet – o provocare la adresa propovăduirii și pastoraţiei Bisericii”; pr. drd. Ion Lazăr (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Cunoașterea lui Dumnezeu în gândirea Sf. Ioan Gură de Aur”; arhid. asist. drd. Tiberiu Ardelean (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Cântarea heruvimică cu variantele ei, în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur”; asist. dr. Marcel Tang (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad), „Misiunea slujirii preoţești după Sfântul Ioan Hrisostomul”.