Simpozionul de Studii Martirologice la Alba Iulia şi Aiud

Data: 09 Martie 2018

În perioada 10-11 martie, la Alba Iulia și la Aiud, va avea loc cea de-a cincea ediție a Simpozionului de Studii Martirologice, desfășurat sub genericul „Martiriul în vremea comunismului. Între represiunea politică și cununa mărturisirii”.

Această manifestare științifică și duhovnicească este organizată în fiecare an de către Arhiepiscopia Alba Iuliei, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Aiud și Fundația Aiud.

Evenimentul va începe sâmbătă, 10 martie, la ora 9:45, cu oficierea unei slujbe de pomenire a tuturor celor care au suferit în închisorile comuniste și s-au mutat la Domnul, după care, de la ora 10:00, vor fi deschise lucrările Simpozionului în Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie din Alba Iulia.

În a doua zi a manifestării, va fi oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în biserica din incinta Schitului „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Aiud (Râpa Robilor).

În cadrul programului de sâmbătă, 10 martie, sunt cuprinse următoarele activităţi: ora 9:45 – Litia mică pentru cei adormiți care au suferit în temnițele comuniste; ora 10:00 – deschiderea lucrărilor simpozionului; mesajul Înaltprea­sfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei; alocuțiuni ale reprezentanților autorităților județene și locale;
ora 10:15 – prof. univ. dr. Adrian Opre, „Ororile întem­ni­țării: strategii pentru a supra­viețui fizic, psihic și spiritual”; ora 10:30 – Claudiu Târziu, „Cultura anticomunistă la tânăra generației interbelică”; ora 10:45 – Adrian Nicolae Petcu, lansarea volumelor „Dicționarul clericilor și mirenilor ortodocși români mărturisitori în perioada comunistă” (1945-1964) și „Patriarhul Justinian Marina și apărătorii Ortodoxiei în perioada comunistă”; ora 11:30 – arhim. Gavriil Burzo, „Amintiri din temnițele comuniste”; ora 11:45 – Răzvan Codrescu, „Eroul Aurel State: posteritatea unui cruciat”; ora 12:00 – Elena Moise Solunca, „Mircea Vulcănescu sau o viață închinată lui Dumnezeu și slujirii aproapelui”; ora 12:15 – pr. lect. univ. dr. Ovidiu Panaite, „Conștiința dogmatico-martirică a Bisericii”; ora 12:30 – diac. asist. univ. dr. Răzvan Brudiu, „Sublimul și măreția martiriului: actualizare permanentă în viața Bisericii”; ora 12:45 – drd. Emanuil Ineoan, „«Dacă supravie­țuiesc prin compromis, la ce îmi va servi libertatea?»... Părintele Liviu Brânzaș, mărturii din temnițele comuniste”; ora 13:00 – drd. Ioana Ursu, „Căutări și apropieri: «Rugul aprins» și tinerii în anii ‘50”. Duminică, 11 martie, după Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, IPS Arhiepiscop Irineu va susţine un cuvânt de învăţătură, conform unui comunicat al biroului de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.