Simpozionul doctoranzilor la Facultatea de Teologie din Sibiu
În Sala „Spiridon Cândea” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc miercuri, 28 noiembrie, ediţia de toamnă a simpozionului doctoranzilor din cadrul instituției de învățământ teologic universitar.
Evenimentul academic a făcut parte din manifestările organizate la Sibiu în această toamnă sub egida „Zilelor Șaguniene” 2018. La deschiderea lucrărilor a fost prezent decanul Facultății de Teologie din Sibiu, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, care le-a transmis doctoranzilor ultimele hotărâri administrative și academice ale școlii doctorale din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, părintele decan le-a prezentat ultimele volume ale revistei doctoranzilor de la Facultatea de Teologie din Sibiu, publicație intitulată „Studia Doctoralia Andreiana”, care a ajuns la cel de-al 13-lea număr. Publicația este din ce în ce mai apreciată în mediul academic și oferă doctoranzilor posibilitatea să își publice referatele susținute în cadrul evenimentelor academice și nu numai.
În cadrul simpozionului semestrial doctoranzii au prezentat profesorilor îndrumători și tuturor celor prezenți referate pe tema „Anului Omagial al unității de credință și de neam“ și „Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918”, și-au prezentat temele de cercetare, stadiul cercetării și alte aspecte ale subiectelor abordate în cadrul manifestării. La simpozion au avut loc și discuții pe marginea celor prezentate și s-au analizat probleme actuale ale teologiei românești, în special ale cercetării la nivel de școală doctorală.
Evenimentele din cadrul „Zilelor Şaguniene” au continuat joi, 29 noiembrie, cu conferința „Unirea și intelectualii”, la Sala Atrium a Primăriei Municipiului Sibiu, la care au participat pr. Constantin Necula, dr. Mircea Gheorghe Abrudan, dr. Alexiu Tatu, dr. Silviu Borș. A urmat Vecernia Mare cu Litie, la Catedrala mitropolitană, urmată de procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, iar de la ora 20.00 a avut loc slujba privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna. Azi, 30 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, are loc, de la ora 9.15, Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala mitropolitană.