Simpozionul „George Matei Cantacuzino“ la Iaşi
Mâine, în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi, va avea loc Simpozionul "George Matei Cantacuzino". La acest eveniment, care va începe la ora 11:00, vor participa Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, arhitecţi, oameni de cultură, preoţi etc. Simpozionul este organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în parteneriat cu Ordinul arhitecţilor din România, filialele Iaşi şi Vaslui, Uniunea Arhitecţilor din România, filiala Iaşi, Registrul Urbaniştilor din România, filiala Iaşi, Registrul Urbaniştilor din România - Regiunea Nord-Est şi Facultatea de Arhitectură "G. M. Cantacuzino" a Universităţii Tehnice "Gh. Asachi" din Iaşi. Manifestarea va fi precedată de o slujbă de pomenire la mormântul arhitectului G. M. Cantacuzino de la cimitirul "Eternitatea" din Iaşi. Sponsorul evenimentului este SC Construcţii 1 SA Iaşi.
George Matei Cantacuzino (23 mai 1899-1 noiembrie 1960) a fost arhitect, eseist şi pictor român. În anii 1957-1959, sub conducerea arhitectului G. M. Cantacuzino, în incinta Mitropoliei din Iaşi s-au realizat ample lucrări de reamenajare, restaurare şi construcţii noi. (C.C.)