Simpozionul „Gheorghe Ruset-Roznovanu” de la Roznov, la a VII-a ediţie
În data de 16 mai 2019, în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic Roznov s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului „Gheorghe Ruset-Roznovanu”, sub conducerea directorului prof. Oana Ilarie. Tema lucrărilor s-a intitulat „Satul românesc - între tradiţie şi modernitate”, simpozionul fiind organizat pe mai multe secţiuni: istorie, geografie, limba şi literatura română, ştiinţe socio-umane.
La deschiderea evenimentului de la Roznov au participat numeroase cadre didactice, elevi ai liceului şi preoţi din localitate. Activitatea simpozionului a cuprins o sesiune de comunicări ale cadrelor didactice, prezentări PPT ale elevilor, după care a urmat jurizarea şi premierea participanţilor.
În cuvântul de deschidere, prof. Oana Ilarie a făcut o introducere în tema simpozionului, subliniind câteva trăsături ale satului des relatate în creaţiile scriitorilor români. Prof. dr. Dan Brânzei, inspector al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, a făcut un portret cadru al evenimentului, creionând atmosfera de sărbătoare a ediţiei jubileu a manifestării.
Pr. dr. Iulian Vasile, paroh la Parohia Chintinici, în prelegerea „Satul, matrice originară şi reper în istoria devenirii culturii şi spiritualităţii poporului român”, a subliniat, printre altele: „Problema satului românesc poate să fie abordată din două perspective. Una, să zicem, etnografică, tradiţionalistă şi o altă perspectivă, care este cea sociologică. Există o anumită tensiune între cele două perspective, pentru că în cazul satului românesc s-a format, de-a lungul timpului, o perspectivă idilică, care îl priveşte ca pe un spaţiu al tradiţiilor, un spaţiu care ar trebui să rămână neschimbat. Însă, trecerea timpului şi-a pus amprenta asupra matricii sale originare. Chiar dacă locuitorii satelor ţin la tradiţii, ţin la moştenirea pe care au primit-o de la părinţi, bunici, strămoşi, ei sunt preocupaţi de progres, de o viaţă mai bună, de realizarea unor condiţii similare cu cele din mediul urban. Satul nostru românesc a tezaurizat o mulţime de valori spirituale, morale şi culturale care trebuie aduse din nou în atenţie, fără a cădea însă într-o nostalgie a repetiţiei vremurilor trecute. Din nefericire, în zilele noastre se constată o criză a satului românesc atât din punct de vedere practic, cât şi spiritual, după cum afirmă şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. «Astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică şi abandonare practică, între identitate tradiţională şi supravieţuire precară» - PF Părinte Daniel, „Satul românesc între tradiţie, supravieţuire şi speranţă”, 2011. Deşi este într-o continuă devenire, satul românesc poate fi un reper de bază al dezvoltării societăţii, având foarte multe de oferit din punct de vedere cultural, turistic, social, economic şi agrar”.
Totodată, părintele Iulian Vasile a enumerat semnele care evidenţiază modernitatea la sat şi a propus soluţii viabile pentru nealterarea tradiţiilor, vorbind şi despre actul religios ca fapt social: „Sentimentul comuniunii îşi găseşte exprimarea firească în spaţiul liturgic al cultului divin. «Un sat fără biserică nu există în adevăratul sens al cuvântului», spune Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan. În înţelepciunea sa nativă, ţăranul român a constatat că mântuirea stă în realizarea comuniunii cu Dumnezeu, care se extinde şi în comuniunea dintre oameni şi că numai în comuniune obţine fiecare om întregirea şi fericirea lui, căci mântuirea se trăieşte ca Împărăţia lui Dumnezeu şi ca unitate a tuturor celor ce vor să fie prezenţi în Dumnezeu, prin dragoste, după cum precizează pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae în volumul «Reflecţii despre spiritualitatea poporului român». Dar întreg spaţiul unde îşi desfăşura viaţa era sfinţit şi ocrotit de Dumnezeu: troiţele aşezate la răscruce de drumuri, crucile celor adormiţi, curtea bisericii, mormintele eroilor (E. Bernea, 1997, p. 24). Sărbătoarea hramului bisericii, a fiilor satului, a troiţelor, colindele de Crăciun, toate sunt un mod de coeziune socială şi liturgică a comunităţii. Actul religios nu are numai o consecinţă cultică sau spirituală, ci el influenţează şi viaţa socială, aduce un spor de calitate vieţii într-o anumită comunitate. Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar, învăţător şi medic, între toţi factorii de răspundere, se creează speranţă mai multă şi comuniune spirituală mai intensă. Satul, cu siguranţă, va continua să existe şi va avea în continuare o ofertă foarte interesantă. Folclorul românesc oferă răspunsuri la întrebări cardinale pe care omul, cu mintea şi cu simţirea lui, le-a pus asupra existenţei. Arhitectura ţărănească a creat suficiente date pentru a întemeia un stil. Arta decorativă tăinuieşte sensuri profunde şi originale. Bisericile de lemn din Maramureş sunt considerate de către specialiştii străini printre cele mai valoroase monumente de artă ţărănească din lume. Filosofia ţărănească are adâncimi şi subtilităţi care izvorăsc din marile adevăruri ale sufletului omenesc (Tudor Sălăgean, «Cea mai importantă valoare transmisă de satul românesc e sentimentul comunităţii», revista Sinteza, 30 iulie 2016). Lumea rurală trebuie sprijinită să îşi redescopere tradiţiile şi să reuşească să le valorifice, fără să renunţe la aspiraţiile către o viaţă mai bună, iar aceste lucruri pot fi realizate de instituţiile care coordonează viaţa societăţii româneşti”.