Simpozionul internațional „Slujire și educație”
Luni, 9 mai, a avut loc deschiderea festivă a Simpozionului internațional „Slujire și educație”, din cadrul „Zilelor credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului”. În debutul evenimentului, Corul „Laudatio” al Episcopiei a prezentat un recital de cântece pascale, precum și stihii închinate Sfântului Ierarh Nicolae și Sfântului Ierarh Antim Ivireanul.
În continuare a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu prilejul organizării în Episcopia Caransebeşului a „Zilelor credinţei şi culturii în Caraș-Severin”, ediția a X-a, şi a Simpozionului internațional „Slujire şi educație”, Caransebeș, 8-15 mai 2016.
După momentul de început, simpozionul a cuprins comunicările în plen, deschise de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a prezentat referatul „Hristos Învățătorul, modelul jertfei, iertării și iubirii”. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a expus la rândul său tema „Educația copiilor în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur”. Manifestarea a continuat cu referatul „Teologie și teologhisire”, susținut de Preasfințitul Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix. Prezent la manifestare, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a vorbit despre aspecte ale educației tinerilor. Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a încheiat comunicările prin susținerea temei „Istoria Bisericii, ilustrată în paginile Foii Diecezane (1886-1890)”.
„Așa cum în Foaia Diecezană au fost atâtea mesaje către preoți și către societatea civilă, cred că mesajul acestui simpozion va ajunge până la ultima parohie din Banatul de Munte. Este important că Preasfințitul Lucian a reușit să adune un număr foarte mare de istorici și cercetători care prețuiesc învățământul. De asemenea s-a făcut referire și la învățământul din perioada patristică și am văzut în acea vreme cât de mult se punea accent pe învățământ și într-adevăr am putea spune că atunci învățământul era o prioritate. Unul din mesajele simpozionului de la Caransebeș este și acela că învățământul este foarte important și trebuie să fie o prioritate și pentru societatea noastră românească de astăzi”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan.
În cea de-a doua parte a simpozionului au fost lansate trei volume. Primul volum, „Lucrările Simpozionului «Statutul actual pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. Tradiție și Înnoire»”, Presa Universitară Clujeană/Editura Episcopiei Caransebeșului, Caransebeș/Cluj-Napoca, 2016, a fost prezentat de părintele arhimandrit Casian Ruşeţ, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeșului. Cartea „Studii și eseuri de literatură și cultură tradițională”, Editura Episcopiei Caransebeșului, Caransebeș, 2016, a fost prezentată de autorul ei, profesor doctor Vasile Pistolea. Cel de-al treilea volum, „Translația bisericii ortodoxe «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil» din Reșița Română”, Editura Graph, Reșița, 2016, autori: Doina Frigură Iliasa, Ion Frigură Iliasa și Flaviu Mihai Frigură Iliasa, a fost prezentat de profesor doctor Flaviu Mihai Frigură Iliasa. La final a fost vernisată și expoziția foto-documentară „Foaia Diecezană - 130 de ani de presă bisericească în Banat”.
La orele după-amiezii, mai mulți profesori de teologie, profesori de religie, preoţi cu preocupări istoriografice, istorici din ţară şi străinătate, specialişti în domeniul istoriei Banatului şi profesori de discipline istorice, sistematice şi practice de la facultăţile de teologie din ţară au susținut comunicări în plen cu privire la Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești în Patriarhia Română, dar și tema locală - 130 de ani de la prima apariție a periodicului bisericesc „Foaia Diecezană”.