Simpozionul Internaţional „Studia Theologica Doctoralia“
În perioada 7-8 mai 2018, în Sala „Sinaxar" din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iaşi a avut loc cea de-a X-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Studia Theologica Doctoralia". Întâlnirea a fost organizată de Şcoala Doctorală a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi, în colaborare cu Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii „Karl Franzens" din Graz (Austria) şi cu Institutul Teologic „Sf. Ioan Damaschin" al Universităţii din Balamand (Liban).
Scopul manifestării îl reprezintă evidenţierea cercetărilor actuale şi constante ale doctoranzilor din ţară şi din străinătate în domeniul studiilor teologice. Mai multe detalii, dar şi reflecţii cu privire la această întâlnire ne-a oferit părintele prof. univ. dr. Viorel Sava, cadru didactic al Facultăţii de Teologie din Iaşi şi organizator al acestui simpozion: „Acest eveniment se defineşte ca o activitate matură în momentul de faţă. Este un eveniment binecunoscut, participanţii ştiu care sunt cerinţele şi care sunt finalităţile acestei întâlniri. M-am bucurat să descopăr o frumoasă comunicare şi un dialog constructiv între doctoranzii noştri. Dialogul acesta ştiinţific, la care au participat de-a lungul anilor tinerii doctoranzi, a fost unul al păcii, al bunei comunităţi şi al frumoasei comuniuni, un dialog constructiv în adevăratul sens al cuvântului. Vreau să menţionez faptul că tinerii doctoranzi au legat prietenii, s-au ajutat unii pe alţii, au schimbat bibliografie, au început să se întâlnească, să participe la evenimentele de familie, aşa încât Simpozionul «Doctoralia» se mişcă între aceste două limite: între a fi o activitate ştiinţifică internaţională, în adevăratul sens al cuvântului, şi între a lega frumoase prietenii între participanţii care au participat de-a lungul anilor".
Totodată, părintele prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie ieşene, a subliniat câteva impresii cu privire la această manifestare: „A împlini 10 ani de activitate este o performanţă. Aceasta înseamnă perseverenţă, înseamnă, în acelaşi timp, creştere din partea membrilor şi organizatorilor ei, dar şi din partea celor din afară aşteptare, dar mai cu seamă faptul că îi adună pe studenţii doctoranzi din cadrul facultăţii noastre şi din cadrul altor facultăţi, ceea ce este foarte important".
Comunicările studenţilor doctoranzi au fost prezentate atât la Muzeul Mitropolitan, cât şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae". Lucrările care se vor remarca prin valoarea lor ştiinţifică şi vor avea avizul conducătorilor de doctorat, sub îndrumarea cărora se află, vor fi publicate de către organizatori, în cel de-al X-lea volum al seriei „Studia Theologica Doctoralia".