Simpozionul național „Împărăteasa cerului și Mama noastră”, al Asociațiilor Femeilor Ortodoxe, la Reghin

Un articol de: Ziarul Lumina - 12 Septembrie 2017

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul membrelor Asociațiilor Femeilor Ortodoxe din Patriarhia Română, întrunite cu prilejul organizării Simpozionului național „Împărăteasa cerului și Mama noastră”, găzduit de către Parohia „Sfânta Treime” din Reghin. Evenimentul a început cu slujba de Te-Deum oficiată de IPS Arhiepiscop Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după care au fost sfințite icoanele pe sticlă, realizate de copiii care au frecventat atelierul de pictură din parohie. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Anastasios”, format în majoritate din studenți ai Facultății de Medicină din Târgu-Mureș.

Lucrările simpozionului au fost deschise de parohul Dumitru Gherman, apoi, Floarea Sălăgean a făcut o prezentare a icoanelor făcătoare de minuni ale Maicii Domnului din țară, iar Monica Dan a prezentat referatul „Icoană și iconografie”, în care a subliniat importanța icoanei în identitatea spirituală și națională.

Reprezentantele Asociațiilor Femeilor Ortodoxe din țară au prezentat mai multe icoane făcătoare de minuni din eparhiile din care provin, precum cele din Arhiepiscopia Alba Iuliei, Episcopia Caransebeșului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Episcopia Covasnei și Harghitei, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Arhiepiscopia Iașilor, Episcopia Oradiei, Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Râmnicului.

Cu această ocazie, IPS Arhiepiscop Irineu a rostit un cuvânt duhovnicesc despre Maica Domnului: „Adresându-mă astăzi doamnelor din Societatea Femeilor Ortodoxe, le-am vorbit despre Maica Domnului «cea plină de har», făptura preasfântă, buchetul parfumat al virtuților morale. Preacurata Fecioară este modelul sublim pentru femeia creștină a cărei podoabă trebuie să fie ființa tainică a inimii, înfru­musețată cu virtuți, precum ne arată Sfântul Apostol Petru. Femeia ortodoxă autentică nu este o creștină de duminică, ci poartă veșmântul luminos al caracterului creștin, tot timpul, în Biserică și în lume. Astfel, aceasta se validează ca o veritabilă ucenică a Domnului, fiind un instrument sensibil în lucrarea misionară și socială a Bisericii lui Hristos. Credința ei este lucrătoare prin iubire”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Participantele la manifestare au vizitat apoi Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” de la Toplița, iar duminică, 10 septembrie au participat la Sfânta Liturghie, la Mănăstirea „Sfinții Martiri Brâncoveni” de la Lăpușna, judeţul Mureş.