Simpozionul naţional „Pentru Viaţă“
În perioada 5-8 august a avut loc la Constanţa Simpozionul naţional "Pentru viaţă" dedicat prevenirii avortului în rândul tinerelor, precum şi a abstinenţei în ceea ce priveşte relaţiile trupeşti înainte de căsătorie. Simpozionul a fost organizat de către Asociaţia "Pro Vita" - filiala Constanţa în colaborare cu Asociaţia "Spirit românesc" din Bacău şi Asociaţia "Şcoala Brâncovenească" din Constanţa. Au participat asociaţii şi fundaţii creştin-ortodoxe din aproape toate judeţele ţării, între care amintim Fundaţia "Arsenie Boca" şi mai multe filiale ale Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România. Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) - filiala Botoşani a participat la acest simpozion fiind reprezentat de pr. Mihai-Marian Macuc şi eleva Alina Ignat. Programul activităţilor s-a concretizat în prelegeri, dezbateri şi susţineri de referate. Şedinţa din prima zi a fost deschisă de Leonard Vancu, preşedintele "Pro Vita" - filiala Constanţa, şi de Steluţa Popescu, coordonator al Asociaţiei "Spirit Românesc". Au urmat apoi prelegeri ale mai multor persoane implicate în proiect. A doua zi s-a prezentat un ansamblu de cinci lecţii model care dezbat şi oferă soluţii la problemele legate de relaţiile intime între tineri, concepţie, avort, dragoste şi soluţii creştine la aceste probleme. În cea de-a treia zi fiecare grup a prezentat un referat legat de tematica întâlnirii. ATOR Botoşani a susţinut referatul "Terminologia manipulării", în care s-a explicat subtilitatea înlocuirii denumirilor reale, dar dureroase cu unele cuvinte disculpante, dar care acoperă adevărul. În ultima zi participanţii au asistat la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Techirghiol şi au luat binecuvântare de la părintele Arsenie Papacioc. Dintre concluziile care s-au formulat sunt de reţinut necesitatea implementării la nivel naţional a unei campanii de informare a tinerilor cu privire la riscurile pe care le presupun începerea relaţiilor intime înainte de căsătorie, despre ceea ce este avortul în realitate prin conştientizarea responsabilităţii asupra fiinţei vii care se concepe în pântece, precum şi expunerea de soluţii pentru tinerele care ar renunţa la avort.
ATOR Botoşani, cu susţinerea Protopopiatului Botoşani, îşi propune începerea din toamna anului curent a unei astfel de campanii de informare, intitulată "Pentru Viaţă", şi caută voluntari care să fie pregătiţi în acest sens şi care să aibă posibilitatea de a activa în şcolile din judeţ şi de a pleda pentru dreptul la viaţă a pruncilor nenăscuţi.