Simpozionul Naţional Studenţesc de la Tismana, la cea de-a IX-a ediţie
Facultatea de Teologie organizează în perioada 3-4 martie cea de-a IX-a ediţie a Simpozionului Național Studențesc. Închinat anul acesta „Sfintelor icoane în teologia și viața Bisericii” și „Preoților ortodocși mărturisitori ai dreptei credințe în timpul regimului comunist”, evenimentul va avea loc la Mănăstirea Tismana şi va aduna studenţi, masteranzi şi doctoranzi de la cele mai importante instituţii de învăţământ teologic universitar din ţară. Cu acest prilej, va fi lansat şi volumul „Opus Discipulorum”, cuprinzând studiile celei de-a VIII-a ediţii a Simpozionului Studenţesc.