Simpozionul „Oameni de seamă ai Banatului” la Săcălaz
Sâmbătă, 7 mai, la Căminul Cultural din localitatea Săcălaz, a avut loc cea de-a 20-a ediție a Simpozionului „Oameni de seamă ai Banatului”, eveniment organizat de Societatea literar artistică Tibiscus din Uzdin în colaborare cu societatea „Armonia” din Săcălaz. Întâlnirea reprezintă partea a doua a simpozionului, prima parte desfășurându-se la Uzdin, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din acest an. „Suntem bucuroși că după fiecare ediție a simpozionului am reușit să tipărim actele simpozionului, adunate într-o carte, și până în prezent avem 19 cărți despre personalitățile Banatului, despre oamenii care au lăsat după ei o urmă de neșters. Iată că la Uzdin, în cea mai vestică localitate a limbii române, acolo ia ființă biblioteca personalităților bănățene. Acest simpozion contribuie la păstrarea ființei noastre naționale, la propășirea identității de neam a românilor și la întărirea iubirii de neam a românilor”, a spus Vasile Barbu, președintele Societății literar artistice Tibiscus din Uzdin. La eveniment au participat clerici din Arhiepiscopia Timișoarei, oameni de cultură, profesori universitari, dar și oameni simpli interesați de viața și opera unor personalități locale bănățene. Un referat interesant privind viața și activitatea Sfântulului Iosif cel Nou de la Partoș a fost susținut de pr. Valentin Bugariu de la Parohia Birda, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la canonizare și 360 de ani de la trecerea la cele veșnice a Cuviosului Iosif, Mitropolitul Timișoarei. „Simpozionul este important, pentru că încearcă să recupereze și să promoveze amintirea unor oameni care au contribuit la îmbogățirea patrimoniului cultural bănățean. Chiar dacă aceste personalități nu sunt foarte cunoscute la nivel național, totuși, la nivel local, acestea au avut contribuții deosebite pentru propășirea comunității în care au trăit”, a precizat Ioan Traia, muzeograf la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.