Simpozionul „Românie, Românie! Satul nostru - raiul nostru/ Patriarhii te veghează!”

La Filioara, elite religioase şi culturale care iubesc satul s-au adunat în biserică, la chemarea părintelui paroh Dumitru Irina,  pentru a elogia şi a cânta veşnicia satului românesc.

S-au analizat însă şi provocările prezentului, ale globalizării şi postmodernismului, ale consumismului şi ale desacralizării, care se năpustesc ca nişte nori negri peste seninul şi lumina cerească care iradiază din vatra fiecărui sat românesc.

Invitaţi de onoare au fost: poeţii Gheorghe Simon şi Valeriu Tănase, colonelul Petru Nica, profesorii Ichim Carol şi preotul Sebastian Croitoriu, profesorii Liceului Teologic „Sfânta Cuvioasa Paraschiva” din Agapia, elevii şi enoriaşii satului şi nu în ultimul rând elevele seminariste care au făcut referiri la înveşnicirea satului prin Sfânta Liturghie.

„Cuvântul sat, spunea poetul Gheorghe Simon, provine de la latinescu fossatum (un amestec între cuvintele latine fossum „şanţ” şi satum de la sero „a planta, a semăna”) - ceva de la margini care se va definitiva şi statornici.... Cuvântul românesc încărcat de toată frumuseţea pământească, inexistent în orice altă limbă, e ACASĂ. Când se spunea că mama este casnică însemna om de mare demnitate pentru că acest termen cuprindea totul: înţelepciune, chibzuinţă, hărnicie, puterea pentru buna creştere a copiilor, cuminţenie şi credinţă, într-un cuvânt veşnicie. Din aceste mame s-au născut fii de seamă ai poporului român şi ei le-au numit sfinte, pe mamele lor.”

Profesorul Carol Ichim a argumentat de ce satul românesc este cartea de identitate a românilor, iar colonelul Petru Nica a arătat că numai Biserica şi credinţa ortodoxă au păstrat şi vor păstra unitatea poporului român, iar nestatornicia în a fi solidari ne-a distrus în toate timpurile, făcând apel la solidaritatea şi unitatea oamenilor.

Părintele Dumitru Irina a vorbit cu evlavie deosebită despre patriarhii Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu, mari traducători din literatura rusă şi greacă care au îmbunătăţit în acest fel  spiritualitea şi cultura poporului român, şi a inceput prelegerea prin exclamaţia: „Românie, Românie! Satul nostru - raiul nostru/ Patriarhii te veghează! Aici, la sat, îşi au originea tradiţiile, care au la bază costumele populare folosite adesea de popor pentru mersul la biserică, cu colindul şi nu în ultimul rând la jocul popular specific românesc... Cu privire la casele din satul românesc, japonezii au fost uimiţi în anii 1978-1980 de casele de lemn din Bucovina şi Maramureş, aratând ştiinţific că lemnul fuzionează cu sufletul uman. Acestea acoperite cu şindrilă ţin vara răcoare şi iarna cald. Porţile sculptate, pictura exterioară a mănăstirilor, muzica bizantină din biserici şi mănăstiri, îndeletnicirile specifice - oieritul, albinăritul şi mineritul - sunt la ele acasă! Omul care vieţuieşte în natura cuprinsă de ciripitul păsărilor, susurul izvoarelor şi feluritele flori ale copacilor şi livezilor, în raiul lui Dumnezeu de pe pământ! Să fii «beneficiarul satului» trebuie să fii frate cu munca, cu răbdarea şi să-ţi faci astâmpărul! Numai aşa şi aici, în satul românesc, îţi foloseşti liniştea pentru meditaţie, iar rugăciunea pentru sănătate trupească şi sufletească. Românie, Românie! Satul nostru - raiul nostru/ Patriarhii te veghează! Cât de minunat eşti Doamne, toate cu înţelepciune le-ai facut! - exclama psalmistul”.

Elevii din Filioara au rostit fragmente din Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, conduşi de directoarea Petronela Olteanu şi de învăţătoarea Elena Ioniţă. Participanţii au vizionat, la sugestia învăţătorului Adrian Nichitoaia, un scurtmetraj cu satul românesc - obiceiuri şi tradiţii.

„Toate satele româneşti păstrează tainic un altar de paradis terestru, sau, spus cu delicateţe, satul este locul de unde fiii săi împrăştiaţi pe toate meridianele lumii sunt atraşi irezistibil acasă, unde se simt pentru o clipă din nou copii. Fără nici o îndoială că satul e o taină şi este locul unde s-a născut veşnicia după cum, aşa de profund, a simţit şi a exprimat, prin această metaforă genială, marele poet şi filozof Lucian Blaga ... pentru că la sat nemurirea s-a născut din Pomul vieţii care este Biserica Domnului.  Nimeni, care e iubitor de Dumnezeu nu contestă faptul că centrul satului este Biserica. De fapt toate sihăstriile au avut şi au drept sens refacerea sau rezidirea paradisului în sufletul călugărilor şi al sătenilor, altfel spus ridicarea la înălţimea transcendenţei .... S-ar cuveni să opunem rezistenţă prin credinţă şi cultură pentru a opri câtuşi de puţin ofensiva globalizării şi a desacralizării care ameninţă să distrugă icoana satului de altădată. Dacă se va întâmpla această catastrofă, atunci va pieri cu siguranţă şi cuvântul dor din limba română, cuvânt care este o minune ce a dus la crearea culturii noastre. Să nu uităm că originalitatea noastră are ca temelie Ortodoxia, care a fost şi este trăită în viaţa de obşte sătească. Prin aceasta suntem diferiţi de vecinii noştri, prin faptul de necontestat, că avem câteva veacuri de creştinism în plus faţă de slavi, de unguri, bulgari şi toţi cei din jurul vechii Dacii”, a relatat poetul Valeriu Tănase.

Simpozionul a fost o întâlnire înălţătoare, vibrantă şi emoţionantă de trăire sobornicească, toţi cei prezenţi au simţit cum bătăile inimii se aliniază în linişte şi pace, până la îmbrăţişarea cu transcendentul.