Simpozionul „Sfinţi, Eroi şi Martiri”, la Sâmbăta de Sus
Academia Teologică „Mitropolit Antonie Plămădeală" de la Mănăstirea „Brâncoveanu" din Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, găzduieşte în perioada 9-13 septembrie prima ediţie a Simpozionului Naţional „Sfinţi, Eroi şi Martiri". La deschiderea lucrărilor a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Manifestarea de la Sâmbăta de Sus este organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte, Mitropolia Ardealului, Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand I", Mănăstirea „Brâncoveanu" şi Universitatea „Tomis" din Constanţa. Sunt prezenţi la evenimentul academic profesori universitari, istorici, cadre didactice, muzeografi, preoţi şi oameni de cultură din mai multe oraşe ale ţării, veniţi să prezinte referate ştiinţifice şi să discute diferite aspecte ale temei alese pentru această primă întâlnire. Toate lucrările elaborate de participanţi sunt deja publicate într-un volum, care a fost lansat cu această ocazie şi prezentat tuturor celor aflaţi la evenimentul academic.
Lucrările simpozionului au fost precedate de un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi şi diaconi în capela mănăstirii, iar participanţii s-au rugat pentru ajutor ceresc şi binecuvântare în aceste zile de manifestări academice şi duhovniceşti.
La deschiderea lucrărilor a fost prezent IPS Mitropolit Laurenţiu, Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi stareţul mănăstirii făgărăşene, alături de directorul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I", comandorul Olimpiu Manuel Glodarenco, şi de prof. univ. dr. Jipa Rotaru, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
În cuvântul de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit şi i-a felicitat pe participanţi pentru iniţiativa organizării unui astfel de eveniment academic şi a vorbit despre sfinţenie şi jertfă, două coordonate ale vieţii celor ce au intrat în istoria neamului ca modele de dăruire.
„Martiriul este un concept care în lumea modernă pare a fi o nebunie. Uneori, martiriul este considerat sinucidere, dar nu este aşa. Sinuciderea este pierderea cârmei. Când te lupţi împotriva Creatorului şi spui că tu eşti stăpân peste viaţa proprie, indiferent ce motivaţie ar fi, nici măcar protestul de a-ţi da foc în faţa cuiva nu este martiriu, pentru că puteai să protestezi altfel decât a-ţi lua viaţa. Martiriul se bazează pe jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, care este jertfă mântuitoare. El, nevinovat fiind, a luat asupra Sa vina noastră, a omenirii", a spus ierarhul.
Un mesaj de bun-venit şi de binecuvântare a adresat şi PS Episcop Ilarion Făgărăşanul. „Vă spunem bun-venit la mănăstirea noastră şi Maica Domnului să ne ajute să terminăm cu bine aceste lucrări. Să dea Dumnezeu să ne întâlnim în fiecare an aici la mănăstire pentru a-i cinsti pe sfinţii şi eroii neamului şi Bisericii noastre", a spus Părintele Episcop.
„Baza istoriei naţionale"
Ideea organizării unei prime ediţii a unui simpozion dedicat eroismului, martirajului şi sfinţeniei s-a născut anul trecut, când reprezentanţii Muzeului Naţional Militar şi invitaţi din ţară s-au întâlnit la Sâmbăta de Sus la un eveniment ştiinţific dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
„Ne-am dorit ca Biserica Ortodoxă şi Muzeul Naţional Militar să organizeze o serie de activităţi ştiinţifice prin care să aducem în discuţie baza istoriei naţionale, anume eroii, sfinţii şi martirii. Iată că această activitate s-a materializat nu doar prin prezenţa la Academia Teologică de la Sâmbăta de Sus a unui număr mare de specialişti, istorici, arhitecţi, profesori universitari şi pre-universitari şi muzeografi, ci şi printr-un volum care atestă această activitate. Să sperăm că această primă ediţie nu rămâne singulară şi că vor urma în fiecare an astfel de activităţi cu un număr mare de specialişti", ne-a spus comandorul Olimpiu Manuel Glodarenco.
Dintre referatele prezentate în sesiunile de comunicări ştiinţifice amintim: „Eroii, piatra de temelie a unui popor", elaborat de pr. Mihai Vînătoru, „Ciprian Porumbescu şi Societatea Culturală Arboroasa - primul mijloc de rezistenţă a românilor bucovineni în perioada habsburgică", scris de dr. Alexandrina Cuţui şi drd. Ciprian Tocar, „Un erou al celui de-Al doilea Război Mondial. Preotul maior Veron Muşătescu, confesorul garnizoanei Târgovişte", realizat de dr. Teodora Giurgiu, „Eroismul, valoare perenă a neamului românesc", elaborat de pr. drd. Constantin Mănescu, „Eroismul în cotidian, redimensionarea catehetică", scris de pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, şi „Un martir al vremurilor noastre - Ioan Ianolide", scris de dr. Steluţa Chefani-Pătraşcu.