Simpozionul „Zilele Sfântului Siluan“, ediţia a IV-a
Arhiepiscopia Ortodoxă a Timişoarei, în colaborare cu Asociaţia Culturală "Kratima" din Timişoara, organizează, în perioada 20-26 septembrie, ediţia a IV-a a Simpozionului internaţional "Zilele Sfântului Siluan Athonitul".
Manifestarea din acest an dedicată cuviosului athonit va cuprinde o serie de conferinţe şi expoziţii, dar şi un concert de muzică sacră şi lecturi din vieţile sfinţilor pentru cei mici. Evenimentele sunt organizate cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. "Sfântul Siluan Athonitul este un model de monah autentic în Biserica Ortodoxă, care a părăsit totul spre a se dedica idealurilor spirituale, slujind lui Dumnezeu cu toată fiinţa sa. El nu a ştiut doar teoretic cele propovăduite de Mântuitorul Hristos, ci le-a şi pus în practică prin smerita sa înfăţişare şi prin felul său de a iubi pe cei din jur, arătându-ne că principiile evanghelice pot fi trăite şi împlinite. De aceea constatăm cu bucurie că an de an, la conferinţele dedicate sfinţilor din Muntele Athos, aşa cum a fost şi Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, vin foarte mulţi tineri, unii din curiozitate, iar alţii din îndemn duhovnicesc, alături de credincioşi de toate vârstele, spre a se împărtăşi de harul lui Dumnezeu care i-a luminat şi călăuzit pe sfinţi. Nădăjduim ca această a patra ediţie a "Zilelor Sfântului Siluan", ce va avea loc la Timişoara, să aducă bucurie în sufletele credincioşilor şi să îi apropie mai mult de Dumnezeu şi de sfinţii Săi", a declarat pr. Zaharia Pereş, consilier cultural la Centrul eparhial din Timişoara. Simpozionul "Zilele Sfântului Siluan" va debuta azi, 20 septembrie, de la ora 17:00, la Sala Burattino a Complexului Bastion Timişoara cu un program dedicat copiilor, intitulat "Poveşti cu Sfinţi Părinţi, pentru copii cuminţi", şi va continua cu o expoziţie de ilustraţie de carte duhovnicească pentru copii, realizată de Andrei Rosetti. Vineri, 21 septembrie, de la ora 17:00, la Muzeul Catedralei mitropolitane va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie despre Sfântul Munte Athos cu titlul "Între pământ şi cer", realizată de George Crăsnean. La eveniment va participa şi Corala "Aletheia", a Mitropoliei Banatului, condusă de pr. conf. dr. Nicolae Belean, care va susţine un concert de imne şi cântări religioase. Marţi, 25 septembrie, de la ora 18:00, în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, va avea loc conferinţa "Adolescenţa. Ce înseamnă să fii liber?", susţinută de pr. Vasile Gavrilă, de la Biserica "Sfântul Nicolae" din Bucureşti. Moderatorul evenimentului va fi pr. lect. dr. Constantin Jinga. Miercuri, 26 septembrie, de la ora 7:30, la Catedrala mitropolitană din Timişoara, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Apoi, de la ora 18:00, în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" se va desfăşura conferinţa "Între libertate şi voia lui Dumnezeu", ce-l are ca invitat pe ierom. Melchisedec Ungureanu, de la sfânta Mănăstire Lupşa, din judeţul Alba. Partenerii acestui eveniment sunt Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, Biblioteca Judeţeană Timiş, Teatrul Merlin Timişoara, Asociaţia pentru un Pământ Fericit, Filarmonica "Banatul". La buna desfăşurare a evenimentului, alături de Arhiepiscopia Timişoarei, şi-au adus contribuţia şi TAROM, Florăria Pariziană, Miriam Turism, Librăria "Esotera" şi Farmaciile Remedia.