Simptomatologia parotiditelor acute

Parotida este o glandă salivară situată în partea superioară şi laterală a gâtului, în spatele unghiului mandibular şi sub ureche. Este cea mai mare dintre glandele salivare, secretând o salivă seroasă care ajunge în gură printr-un canal (a lui Stenon). Parotidita acută este definită drept o inflamaţie acută a acestei glande, de cauza virală, bacteriană sau alergică.

Căile de infecţie, în cazul acestei boli, sunt multiple: - prin calea canalului Stenon, de la o infecţie orofaringiană; - pe cale limfatică, de la ganglioni infectaţi din vecinătate; - pe cale directă, în urma unor traumatisme care afectează glanda (lovituri directe, plăgi tăiate sau înţepate, zdrobiri) sau de la procese septice de vecinătate (spre exemplu, o infecţie de la nivelul conductului auditiv extern cu care glanda are raport direct). Parotidita acută epidemică, boală cunoscută mai mult sub denumirea de oreion, este o inflamaţie a glandei cauzată de un virus: virusul urlian. După o perioadă de incubaţie de 20 de zile, debutul bolii este cu febră, dureri în gât şi frison, la 2-3 zile apărând tumefierea dureroasă a parotidei, care, în 75% dintre cazuri, este bilaterală. Uneori, bilateralizarea tumefierii se produce la 4-5 zile distanţă una de alta sau, alteori, rămâne umflată doar o singură parte. Palparea regiunii parotidiene este dureroasă. Tratamentul constă în măsuri de combatere a febrei, a durerii, o hidratare corectă şi izolarea pacientului, pentru a preveni contaminarea altor persoane. Alţi viruşi ce pot determina inflamaţia glandei sunt citomegalovirusul (mai ales la nou-născuţi sau copii până în 2 ani, asociind manifestări sistemice - icter, mărirea ficatului şi a splinei, modificări sanguine, oculare şi psihomotorii) sau virusul Coxackie. Parotidita cauzată de bacterii Parotidita acută bacteriană este determinată de stafilococ, streptococ sau pneumococ şi debutează cu febră uşoară şi dureri la masticaţie (în timpul mesei), precum şi dureri la palparea regiunii parotidiene. Se instalează apoi tumefierea glandei într-o singură parte (spre deosebire de oreion, unde este bilaterală), tegumentele de la acest nivel fiind congestive. Deschiderea gurii este limitată şi însoţită de durere. În absenţa unui tratament corect şi prompt, fenomenul infecţios poate degenera spre supuraţie şi abcedare. Tratamentul înseamnă un antibiotic administrat parenteral (intramuscular sau intravenos), antiinflamatoare, o igienă corectă a gurii, consumul de lămâie sau vitamina C, care favorizează o secreţie salivară abundentă şi un flux constant al salivei de la glandă spre faringe. Cazurile mai grave pot necesita intervenţie chirurgicală, cu incizie şi drenaj corect al supuraţiei.