Simptomele îmbătrânirii

Cred că unul dintre semnele îmbătrânirii este îngrijorarea pe care o resimt atunci când încerc să mă definesc în propriii ochi. Aşadar, nu deprimarea pe care mi-o dau semnele degradării fizice, nici spaima pe care o simt văzând cum o generaţie tânără, crescând sub mine, ameninţă să-mi ia locul, ci întrebarea simplă: Cine sunt eu pentru mine? E ca o crispare dureroasă dată de neputinţa de a pune mâna pe identitatea mea. Cu timpul, mi-am dat seama că, pentru a mă defini, nu am la dispoziţie decât două căi: ori recurg la amintiri, ori recurg la contemporanii cu care mă lupt.

Memoria trecutului sau disputa prezentului, acestea sunt căile prin care un om se poate defini pe sine. Îmi amintesc cum, atunci când eram mic, rudele, uitându-se la mine cu acea privire maliţioasă cu care adulţii contemplă cu invidie o vârstă pe care nu o vor mai avea niciodată, îmi spuneau invariabil că "tu ar fi trebuit să fii fată, căci ai un cap drăgălaş de fetiţă". Acum, când văd îngrozit cum mi se înmulţesc firele de păr alb, aud spunându-mi-se tot mai des că "tu ai un cap de copil, fizionomia ta nu corespunde vârstei". Ciudăţenia este că niciodată nu mi-a plăcut cum arăt. Aş fi vrut să arăt altfel, şi cuvintele acestea, când le-am găsit scrise ad litteram la Noica în Jurnalul de idei, au cântărit cât o revelaţie a regăsirii: mă recunoşteam în gândurile altuia ca şi cum ar fi fost ale mele. Noica părea un alter ego ce se întrupase într-un temperament ale cărui trăsături le posedam eu însumi. Şi acum ajung la contemporani. Ei te definesc prin ceea ce eşti silit să respingi la ei. Un adversar îţi dă o identitate pe care o capeţi din forţa cu care i te împotriveşti, iar ideile sau gândurile pe care le repudiezi la alţii sunt tocmai cele care îţi dau un contur propriu. Nu-i joc de cuvinte aici, ci viaţa aceasta amară, crudă şi răsucită. Indiferent că e vorba de soţ, de prieten, de cunoştinţe sau de rude, fiinţele acestea ne definesc prin aceea că ne silesc să le facem faţă. Bârfele, răzbunările, plătirea poliţelor secrete, certurile, şicanările, intimidările şi manipulările psihice - fiecare din aceste lucruri ne defineşte identitatea zilnic. Cu alte cuvinte, în ceea ce spunem despre alţii se dezvăluie adevărul despre noi înşine, iar în ceea ce le facem altora se ascunde identitatea noastră. Concluzia? Identitatea mea se naşte din efortul de a le ţine piept contemporanilor.