Simularea admiterii la medicină, online
Cea de-a XI-a ediţie a simulării examenului de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va fi susţinută online, în data de 16 mai 2020. Organizatorii speră să adune peste 3.000 de liceeni care să-şi testeze cunoştinţele pe platforma special creată care va permite afişarea subiectelor, rezolvarea acestora de către participanţi în timpul special dedicat examenului şi, ulterior, oferirea rezultatelor. Termenul-limită de înscriere este 13 aprilie, prin crearea unui cont pe site-ul dedicat: https://simulare.ssmbucharest.ro/, urmat de achitarea unei taxe de 90 de lei.
(Oana Nistor)