„Sinapsa“, un festival internaţional al comuniunii
Festivalul Internaţional de Artă Creştină Românească „Sinapsa“ a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în localitatea braşoveană Teliu. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Basarabia, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ungaria şi Ucraina, dar şi invitaţi din toată ţara, informează Agenţia Basilica. Potrivit pr. Costin Butnar, unul dintre organizatorii evenimentului, festivalul a avut scopul de a actualiza legăturile dintre românii din ţară şi cei din diaspora. Evenimentul a debutat prin oficierea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Teliu, de către Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Festivalul Internaţional de Artă Creştină Românească „Sinapsa“ este organizat de Asociaţia social-culturală „Suflet Transilvan“, în parteneriat cu Primăria localităţii Teliu, Protopopiatul ortodox Săcele, Asociaţia Sinapsa XXI şi Parohia Teliu-Vale, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitului Ardealului. (Şt. S.)