Sinaxă la Schitul Ghelari în Episcopia Devei şi Hunedoarei
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, la Schitul Ghelari, s-au desfăşurat lucrările celei de-a II-a sinaxe din acest an, cu stareţii mănăstirilor din episcopie. Momentul premergător şedinţei a fost binecuvântat prin săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de către Preasfinţitul Gurie în biserica din Ghelari, Liturghie în cadrul căreia tânărul diacon Remus Fessner a fost hirotonit în treapta de preot pentru biserica din Parohia Răchitova, Protopopiatul Haţeg.
Tema dezbătută a fost "Trezvia în monahism", preocupare de căpetenie a monahilor în comuniunea permanentă cu Dumnezeu şi despătimire continuă în războiul nevăzut al fiecărui călugăr, pelerin spre Împărăţia Cerurilor. Totodată, Episcopul Gurie a accentuat atât importanţa trezviei în urcuşul duhovnicesc al monahului, cât şi contracararea ispitelor contemporane ce atentează la păstrarea curată a minţii.