Sinaxă monahală extinsă, în Arhiepiscopia Sibiului
Aula „Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a găzduit ieri, 8 octombrie, sinaxa anuală a monahilor şi monahiilor de la mănăstirile şi schiturile din Arhiepiscopia Sibiului. Lucrările sinaxei au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Întâlnirea anuală a călugărilor şi maicilor din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Sibiului a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană. Soborul slujitor a fost condus de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, iar mulţi dintre ieromonahii mănăstirilor şi schiturilor din eparhie au liturghisit împreună cu ierarhul. La Sfânta Liturghie au participat şi IPS Mitropolit Laurenţiu, călugări şi maici, studenţi teologi precum şi credincioşi.
În debutul sinaxei, IPS Mitropolit Laurenţiu a rostit un cuvânt de binecuvântare prin care a subliniat rolul duhovnicesc al monahului atât în viaţa Bisericii, cât şi a societăţii actuale. Ierarhul i-a îndemnat pe cei aproximativ 100 de monahi şi monahii să fie în permanenţă conştienţi de vocaţia şi misiunea lor.
„Viaţa spirituală din mănăstire trebuie să se răsfrângă într-o viaţă pastoral-misionară, pentru că monahii nu s-au retras în mănăstire ca să se mântuiască singuri, ci pentru a se ruga pentru întreaga lume, pentru a purta greutatea celor care n-au timp şi au nevoi de mult sprijin. Ce valoare are o mănăstire pentru spiritualitatea ortodoxă, ce folos au rugăciunile permanente, statornice, continue, de ziua şi de noapte, pentru viaţa bisericească, ne dăm seama foarte uşor dacă ne gândim că Dumnezeu are cu fiecare dintre noi o chemare. Noi toţi avem o chemare de sus şi vom trece cu bine peste valurile mari din această viaţă dacă reuşim să împlinim întru totul rânduiala monahală”, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Lansarea albumului mănăstirilor
După cuvântul ierarhului a urmat lansarea albumului mănăstirilor şi schiturilor din Arhiepiscopia Sibiului, realizat în condiţii grafice de excepţie la Editura „Andreiana” a eparhiei. Prezentarea albumului a fost realizată de consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, lect. univ. dr. Emanuel Tăvală.
„Această lucrare dă mărturie despre dumneavoastră, despre viaţa pe care o desfăşuraţi în mănăstirile unde vieţuiţi şi despre activitatea pe care o faceţi acolo şi în societatea în ansamblul ei. Este o carte mărturie, o radiografie care ne ajută să înţelegem cine suntem, ce vrem şi ce facem, dar mai ales ne ajută să conştientizăm cine a fost înaintea noastră. După 1990, în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului se observă un reviriment al vieţii monahale. Dacă la 1761 pe teritoriul judeţelor Sibiu şi Braşov existau 37 de aşezări monahale, conform statisticii oferite de Ştefan Meteş într-o prezentare exhaustivă pentru anul 1936 şi referitoare la istoricul mănăstirilor din Transilvania, în momentul de faţă există 30 de aşezăminte monahale. Aşadar, în 25 de ani am reuşit să ne apropiem de situaţia înregistrată la 1761”, a spus consilierul cultural Emanuel Tăvală.
Rugăciune şi pace interioară
Sinaxa a continuat cu prezentarea unui referat legat de misiunea mănăstirii azi şi de rolul călugărilor în viaţa bisericească.
Referatul a fost prezentat de stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Poiana Braşov, arhimandritul Hristofor Bucur.
„Viaţa monahală se bazează pe rugăciune, personală şi de obşte. Mântuitorul Hristos i-a învăţat pe oameni să se roage totdeauna, Apostolii au scris <<rugaţi-vă neîncetat>>, iar sfinţii au făcut acelaşi lucru. Este adevărat că multele slujbe din mănăstiri sunt de mare ajutor, dar omul de azi este asaltat de informaţii din toată lumea. El află şi ce se întâmplă în America, sau în Orient, sau în Africa. Aceste informaţii îi fragmentează mintea şi el ajunge să facă o rugăciune împrăştiată. În acest caz, el trebuie să creadă că Dumnezeu există cu adevărat în faţa lui şi să strige către El să-l vindece de această neputinţă. Şi chiar dacă pacea interioară nu vine imediat, el trebuie să rămână în faţa icoanei, rugându-se aşa cum poate”, a subliniat arhimandritul Hristofor Bucur.
În ultima parte a sinaxei au fost discutate probleme de ordin administrativ, misionar şi duhovnicesc, referitoare în mod special la viaţa celor 30 de mănăstiri şi schituri din Arhiepiscopia Sibiului.
A fost un bun prilej pentru monahii din cele două judeţe să primească sfaturi duhovniceşti, dar şi practice, de la cei doi ierarhi prezenţi şi de la serviciul exarhat al Arhiepiscopiei Sibiului.
„Avem în mănăstirile şi schiturile noastre peste 170 de monahi şi monahii, iar la sinaxa de astăzi au participat o bună parte dintre vieţuitorii aşezămintelor monahale din Arhiepiscopia Sibiului. Discuţiile din ultima parte a sinaxei au vizat problemele şi anumite situaţii din mănăstirile noastre, probleme de ordin duhovnicesc, cultural social şi administrativ”, ne-a spus exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Macarie Ţuţul.