Sinaxă monahală în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Data: 10 Octombrie 2016

În Arhiepiscopia Alba Iuliei a avut loc Sinaxa cu stareții, starețele și duhovnicii mănăstirilor din cadrul eparhiei. Tema prezentată în cadrul întâlnirii de către Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei a fost „Extra obedientia, nulla vita monastica – Fără ascultare, nu există viaţă monahală”, prin care a fost relevat „rolul duhovnicesc întru deplinătate a lucrării Duhului Sfânt, prin ascultare”. Evenimentul a început în Catedrala Reîntregirii cu o slujbă de Te-Deum și a continuat cu şedinţa propriu-zisă, care s-a desfăşurat în Sala „Sfântul Ierotei” a Centrului eparhial.
În prima parte, IPS Arhiepiscop Irineu a invocat forța exemplului, ilustrând valoarea ascultării din propria experiență, prin secvențe elocvente oferite. În secțiunea secundă a expunerii, ierarhul a argumentat binefacerile îngereștii virtuți prin extrase patristice din viața și învățăturile Sfântului Paisie Aghioritul. „În final, putem conchide că Sinaxa cu stareții, starețele și duhovnicii din Arhiepiscopia Alba Iuliei constituie un efort determinant de revigorare a misiunii de sublimă responsabilitate pe care aceștia o desfășoară în comunitățile monahale pe care le povățuiesc”, conform protos. Gavriil Vărvăruc, stareț al Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” Aiud, județul Alba.