Sinaxă monahală în Episcopia Tulcii
Stareții și starețele de la mănăstirile Episcopiei Tulcii s-au întrunit luni, 16 octombrie, la Mănăstirea Cocoș, în ședință de lucru. Sinaxa monahală, precedată de Sfânta Liturghie arhierească, a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Lucrările sinaxei au fost dedicate temelor anului omagial și comemorativ în Patriarhia Română.
Au fost reliefate importanța sfintelor icoane și rolul lor didactic, situația monahismului românesc în trecut și astăzi, precum și nevoia de modele duhovnicești. „Au fost analizate o serie de aspecte de natură bisericească, filantropică, misionară, liturgică, în așa fel încât viața mănăstirilor din cuprinsul eparhiei Tulcii să se dezvolte în spiritul tradiției noastre ortodoxe, dar în același timp să se implice și mai mult în viața culturală, socială, a societății noastre românești, arătând prin aceasta că deviza monahului este și rugăciunea, și munca, toate acestea spre slava lui Dumnezeu și dăinuirea neamului românesc”, a precizat PS Părinte Episcop Visarion.
Au fost prezentate referatele: „Sfântul Ioan Damaschin, apărătorul sfintelor icoane”, de către maica stareță Casiana Mareș de la Mănăstirea Celic Dere, și „Patriarhul Justinian Marina și monahismul în perioada comunistă”, de către părintele stareț Visarion Scutaru de la Mănăstirea Cocoș. După susținerea referatelor a urmat sesiunea prezentării rapoartelor de activitate pe anul curent, cuprinzând dări de seamă asupra vieţii monahale, despre lucrările de construcţie, restaurare, precum și despre acţiuni culturale, liturgice şi misionare desfăşurate de la ultima sinaxă, din luna septembrie a anului trecut, până în prezent.