Sinaxa preoţilor din Episcopia Romanului

Data: 21 August 2009

La Mănăstirea Măgura Ocnei din judeţul Bacău a avut loc ieri, 20 august 2009, Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Episcopia Romanului, prezidată de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, care a oficiat dimineaţă slujba Sfintei Liturghii în biserica mănăstirii. În cadrul sinaxei s-au discutat probleme legate de statutul de personal şi funcţii, situaţia juridică a patrimoniului mobil şi imobil al mănăstirilor din Eparhia Romanului, probleme de disciplină monahală şi aspecte legate de manifestările prilejuite de Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni. „Un alt punct de discuţie în cadrul sinaxei a mai fost şi programul manifestărilor religioase prilejuite de ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie cu titulatura de «Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului». Acest eveniment va avea loc pe data de 13 septembrie 2009“, a declarat pr. Constantin Gherasim, consilier pe probleme de tineret şi mass-media al Episcopiei Romanului. (C.C.)