Sinaxa stareţilor din Episcopia Severinului şi Strehaiei
Conducătorii obştilor monahale din Episcopia Severinului şi Strehaiei s-au întâlnit săptămâna aceasta la Mănăstirea Topolniţa, în judeţul Mehedinţi. Momentul a fost deschis prin săvârşirea Sfântei Liturghii de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim. La aceste evenimente de suflet a participat şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria. Întâlnirea din acest an a vizat discutarea mai multor probleme duhovniceşti şi administrative. S-a pus accentul pe statornicia, pe sporirea duhovnicească a monahului, precum şi pe grija în vorbire.
În cuprinsul Episcopiei Severinului şi Strehaiei se află 12 aşezăminte monahale: 5 de călugări şi 7 de maici, în care vieţuiesc 18 monahi şi 47 de monahii: Mănăstirea „Sfânta Ana”-Orşova, cu destinaţie pentru maici; Mănăstirea Vodiţa, cu destinaţie pentru călugări; Mănăstirea Gura Motrului, cu destinaţie pentru călugări; Mănăstirea Strehaia, cu destinaţie pentru maici; Mănăstirea Topolniţa, cu destinaţie pentru călugări; Mănăstirea Mraconia, cu destinaţie pentru maici; Mănăstirea Coşuştea-Crivelnic, cu destinaţie pentru călugări; Mănăstirea „Sfânta Treime”- Cerneţi, cu destinaţie pentru maici; Mănăstirea „Sfinţii Voievozi”-Baia de Aramă, cu destinaţie pentru maici, Mănăstirea Godeanu, cu destinaţie pentru maici, Mănăstirea Jiana, cu destinaţie pentru călugări şi Mănăstirea Cârjei, cu destinaţie pentru maici.