Sinaxa stareților și starețelor din mănăstirile Episcopiei Sălajului

Un articol de: Arhid. Ionică Torcoș - 18 Septembrie 2021

La Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc joi, 16 septembrie, sub președinția Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajulu, Sinaxa stareților și starețelor mănăstirilor din Episcopia Sălajului. La această întâlnire au participat toți superiorii așezămintelor monahale din Eparhie.

Ierarhul și-a exprimat bucuria întrunirii în acest cadru și a îndemnat pe monahii și monahiile prezenți la această adunare să continue împlinirea chemării asumate, felicitându-i pentru toate realizările. De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu a prezentat, pe scurt, noutățile legate de viața monahală, apărute în eparhie, amintind, cu această ocazie, numirea protos. Acachie Irimiea în postul de stareț al Mănăstirii Voivodeni.

Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, a precizat că în cadrul inspecțiilor administrative efectuate s-a observat că în așezămintele monahale există o bună rânduială. În continuare, au luat cuvântul toți cei prezenți, aducând în discuție dificultățile întâmpinate în activitatea duhovnicească și administrativ-gospodărească, mai ales în contextul pandemiei, dar și  împlinirile din cadrul obștilor monahale în care aceștia viețuiesc.