Sindicaliştii din învăţământ încep protestele
Începând de astăzi, membrii celor trei sindicate din învăţământul preuniversitar (FSLI, FEN şi FSI "Spiru Haret") vor picheta zilnic sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, nemulţumirile acestora fiind legate de intenţia Guvernului de a rectifica negativ bugetul ministerului. "Scopul acţiunilor de pichetare este de a-l provoca pe domnul ministru de resort, Daniel Funeriu, la o discuţie pe tema măsurilor legislative ce vizează domeniul educaţiei, deoarece un învăţământ performant nu poate exista în condiţii de subfinanţare", a declarat preşedintele FSI "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu. Acţiunile de pichetare vor avea loc între orele 11-14, la proteste urmând să participe în fiecare zi circa 200 de sindicalişti din ţară.